Un băieţel din judeţul Cluj se roagă pentru sănătatea străbunicii
Înainte de Paşte, un băieţel din judeţul Cluj se roagă cu lacrimi pentru ca străbunica lui să rămână cât mai mult în viaţă. Ca să poată avea grijă de el. Doar pe ea o mai are pe lume după ce mama a ajuns în spital, iar tatăl e ca şi cum n-ar exista
Înainte de Paşte, un băieţel din judeţul Cluj se roagă cu lacrimi pentru ca străbunica lui să rămână cât mai mult în viaţă. Ca să poată avea grijă de el. Doar pe ea o mai are pe lume după ce mama a ajuns în spital, iar tatăl e ca şi cum n-ar exista
Se întâmplă cu boala cum se întâmplă cu toate. Înveţi să trăieşti cu ea. La 9 ani, Dănuţ a învăţat să-şi facă singur injecţiile, aşa cum a învăţat să scrie.
Dănuţ suferă de hipostatură, o boală care-i împiedică oasele să se dezvolte. De aceea arată acum precum un copil de 6 ani. Mama lui este internată într-un centru de psihiatrie iar de tată nu mai ştie nimic. Nici de bunici. Singura care-i poartă de grijă este străbunica, în vârstă de 74 de ani.
Singura lui bucurie, după ce-şi face temele, e să se uite la desene animate pe calculator. Un om cu suflet i-a făcut cadou un computer.
Dănuţ şi străbunica lui locuiesc cu chirie, într-o cămăruţă din localitatea Apahida. Plătesc pentru ea 200 de lei în fiecare lună. O sumă uriaşă ţinând cont că toţi banii lor, pensie şi alocaţie, abia ajung la 500 de lei. Din aceşti bani, străbunicii i se mai reţin 138 de lei după ce soţul a lăsat-o, când a murit, cu datorii la bancă.
Până va închide ochii, bătrâna însă vrea să aibă grijă de strănepotul ei. Şi-a luat de la gură ca să-i dea lui. Ca să se facă bine, băiatul are nevoie să mănânce consistent şi sănătos.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰