A murit îngheţat într-o vale! Un bărbat din Buzău a fost găsit în zăpadă de peste un metru, între Clăbucet şi Valea Azugii
Sfârşit cumplit pentru un bărbat de 49 de ani din Buzău. Omul a murit îngheţat, în zăpadă, într-o vale dintre Clăbucet şi Valea Azugii.
Sfârşit cumplit pentru un bărbat de 49 de ani din Buzău. Omul a murit îngheţat, în zăpadă, într-o vale dintre Clăbucet şi Valea Azugii.
Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost recuperat cu greu din valea în care a fost descoperit. Era într-o zonă abruptă, greu accesibilă, departe de traseul turistic. Salvamontiştii şi jandarmii l-au găsit după 36 de ore de căutări.
Marţi, când omul a pornit la drum, ningea abundent, era viscol şi o temperatură de - 10 grade. Ultimul cu care a vorbit la telefon este cumnatul său. L-a anunţat că vine spre casă.
Salvamontiştii au fost induşi în eroare de indiciile pe care omul le lasase înainte să piardă semnalul la telefon. Şi condiţiile meteo au îngreunat căutările. În zona în care i-au găsit trupul, zăpada măsoară mai bine de un metru.
Bărbatul avea 49 de ani şi era tatăl a trei copii. Corpul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală din Ploiești pentru necropsie. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a elucida ce s-a întâmplat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰