Un copil de doi ani duce o luptă cumplită pentru viaţă, în fiecare zi
Pentru un băieţel de doi ani din Iaşi, orice zi este o luptă continuă. Suferă de neutropenie, o boală extrem de rară. Asta înseamnă că practic nu are sistem imunitar. Din cauza asta, se îmbolnăveşte tot timpul
Pentru un băieţel de doi ani din Iaşi, orice zi este o luptă continuă. Suferă de neutropenie, o boală extrem de rară. Asta înseamnă că practic nu are sistem imunitar. Din cauza asta, se îmbolnăveşte tot timpul
A făcut până acum de două ori septicemie, numeroase pneumonii, iar în ultima lună a fost supus la trei intervenţii chirurgicale.
Băiatul are nevoie de un transplant de măduvă iar găsirea unui donator este o operaţiune de lungă durată, în unele cazuri chiar imposibilă. Copilul s-a născut în Italia şi, din primele zile, medicii i-au spus mamei că cel mic are probleme de sănătate. Femeia nu avut bani de investigaţii acolo şi s-a întors în România.
După multiple analize, a aflat că băiatul are prea puţine neutrofile în sânge. Practic, organismul nu se poate apăra deloc împotriva bacteriilor şi captează orice microb. Boala de care suferă este extrem de rară şi prea puţin întâlnită la copii. Şase cazuri dintr-un milion se pot naşte cu o asemenea afecţiune. Băiatul ar trebui să stea tot timpul într-un mediu steril.
Cum acest lucru nu este posibil, s-a îmbolnăvit de nenumărate ori până acum. Numai în ultima lună a fost operat de trei ori.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰