Incredibil! Un copil român a fost stropit cu acid de o italiancă
Un copil român de numai un an şi jumătate este victima celui mai grav act de xenofobie, din ultimii ani, din Italia. A fost stropit cu acid de o italiancă. Copilul a ajuns cu răni grave la spital.
Atacul a avut loc pe o stradă din Napoli. Românca de etnie romă şi copilul ei de aproape 2 ani, se îndreptau spre casă când, de la un balcon oarecare, au fost stopiţi cu acid.
Cea mai mare cantitate din lichidul periculos a ajuns pe corpul firav al băieţelului. Copilul avea toate hainele arse. Mama avea şi ea arsuri pe faţă.
Mai mulţi trecători, martori la oroare, au reuşit să rupă hainele îmbibate de acid ale copilului şi l-au transportat de urgenţă la spital. Oamenii din zonă spun că o cunoşteau pe mama copilului pentru că obişnuia să cerşească.
Italianca suspectă de atacul teribil susţine că îşi curăţa balconul şi a aruncat acidul fără să se asigure. Tatăl copilului spune însă că este vorba despre un atac cu tentă rasistă, lucru confirmat şi de martorii incidentului.
Tatăl copilului vrea acum dreptate în justiţie. Aşteaptă ca fiul lui să-şi termine tratamentul de recuperare şi apoi se vor întoarce cu toţii în România.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰