Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vacanta la țară. Peisaje de vis din Sibiu pot fi văzute dintr-o trăsura medievală

Pentru cei care s-au săturat de oraşele prea aglomerate şi de toată această tehnologie care ne oboseşte, o vacanţă la ţară sună cel mai bine! Dar există un sat în judeţul Sibiu care îţi oferă mai mult decât linişte şi peisaje de vis.

de Redactia Observator

la 28.03.2017 , 17:55

Pentru cei care s-au săturat de oraşele prea aglomerate şi de toată această tehnologie care ne oboseşte, o vacanţă la ţară sună cel mai bine! Dar există un sat în judeţul Sibiu care îţi oferă mai mult decât linişte şi peisaje de vis.

Când a văzut caleaşca întâia dată, lui Christian i s-a părut fermecătoare. Nu arăta deloc bine, n-avea tapiţeria, ba mai mult, era abandonată într-o curte, nebăgată în seamă de nimeni. Dar Christian i-a văzut potenţialul, a suflat praful de pe ea şi a recondiţionat-o singur, cu răbdare şi cu drag.

Trăsura e acum strălucitoare. Elegantă şi foarte comodă. Mai lipsesc boierii, să iasă cu ea la plimbare, ca pe vremuri. Dar nu-i nimic, deoarece Christian s-a gândit şi la asta.

Vezi și

Turiştii vor îmbrăca haine medievale, ca să se potrivească bine cu trăsura. Şi nu vor avea voie cu telefoanele mobile.

Când se vor opri, turiştii nu se vor duce la culcare. Pentru că serile vor fi şi ele diferite. Cu muzică medievală şi multe preparate vânătoreşti.

Christian locuieşte în satul Richiş din Sibiu de cinci ani. De la ultimul sas de acolo, a învăţat tâmplărie şi dulgherie, iar apoi şi-a făcut un atelier în care recondiţionează tot ce vrea. Uşi, ferestre şi, dacă o să mai aibă noroc, poate, din nou, o trăsură.

Christian e născut în Germania, s-a plimbat prin America de Sud, dar cel mai mult îi place România. România aceea rurală, de la sat, cu lume liniştită şi peisaje care te emoţionează. În Richiş, şi-a cumpărat deja o casă.

Primele călătorii cu caleaşca restaurată de Christian vor avea loc la început de vară.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Vacanta la țară. Peisaje de vis din Sibiu pot fi văzute dintr-o trăsura medievală