Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vacanţă prelungită pentru elevi, gaură în buget. Autorităţile braşovene au rămas cu zeci de mii de iaurturi pe stoc

Autorităţile braşovene au rămas cu zeci de mii de iaurturi pe stoc, după ce vacanţa elevilor a fost prelungită. Produsele ar fi trebuit să ajungă la copii în cadrul programului Laptele şi Cornul, dar, cum aceştia nu se mai întorc pe 12 aprilie la şcoală, reprezentanţii unităţilor şcolare au fost nevoiţi să scape de ele înainte să expire.

de Redactia Observator

la 07.04.2021 , 11:56

  • Autorităţile braşovene au rămas pe stoc cu produsele care ar fi trebuit să ajungă la copii în cadrul programului Laptele şi Cornul
  • 42 de mii de iaurturi au rămas în stoc

42 de mii de iaurturi au rămas în stoc, pentru că n-a mai avut cine să le primească. Legal, vacanţa de primăvară ar fi trebuit să se încheie pe 11 aprilie. Totuşi, pe 29 martie, Guvernul a stabilit ca vacanţa să fie prelungită până la data de 3 mai. Consiliul Judeţean Braşov a apucat să comande lactate pentru prima zi de şcoală, iar acum trebuie să scape de ele.

Șerban Todorică, vicepreședinte Consiliul Județean Brașov: Noi, ca și Consiliu Județean, ne-am făcut datoria, în sensul că am comandat și respectiv achiziționat acele produse, conform legislației care, achiziționate odată, nemaiputând fi distribuite, a trebuit să găsim o soluție ca să nu le aruncăm sau să le plătim degeaba.

Iaurturile produse pe 15 martie au fost recepționate de Consiliul Județean pe 2 aprilie. Acum, acestea au fost trimise unui ONG care se ocupă cu prevenirea risipei alimentare. 

Vezi și

Vasile Costache, președinte Banca Regională pentru Alimente Brașov: Vor fi donate ONG-urilor și asociațiilor în principal, care au program social, adică pentru copii, cămine de bătrâni, copii cu dizabilități, dar și către persoane nevoiașe sau care sunt acasă, în perioada asta.

Pe acelaşi subiect

Produsele trebuie redistribuite în cel mai scurt timp

Totul trebuie să se întâmple foarte rapid, pentru că iaurturile expiră pe 14 aprilie. 

Gheorghe Blăjan, reprezentant ONG: Vom face pachete fiecărei familii și le vom da pe categorii, pe familii: dacă sunt zece copii, , acolo dăm zece, la fiecare copil.

Kis Otto, reprezentant ONG: În timpul pandemiei, sunt foarte benefice și e un ajutor extraordinar, pentru familii unde sunt 8 - 10 - 15 copii și flămânzi și n-au ce să mănânce.

Valoarea totală a lactatelor ajunse în sistemul non-guvernamental de asistență socială este de aproape 40 de mii de lei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri sociale » Vacanţă prelungită pentru elevi, gaură în buget. Autorităţile braşovene au rămas cu zeci de mii de iaurturi pe stoc