Vama Nădlac a depășit granița răbdării. Zeci de mii de români s-au întors acasă
Pentru că nu mai sunt obligaţi să stea în izolare sau carantină instituţionalizată, zeci de mii de români s-au întors acasă. Iar alte zeci au plecat la muncă, în Occident.
- Coada de maşini a depăşit 10 kilometri.
- Distanţa socială a fost păstrată cu greu.
Cei care aşteptau la coada interminabilă, să intre în ţară, s-au trezit că sunt mutaţi la alt punct de frontieră, acolo unde i-a întâmpinat alt blocaj. Asta pentru că tranzitul în vamă presupune ca fiecare persoană să treacă prin triajul medicilor DSP.
Jandarmii s-au străduit să-i oblige pe toţi să păstreze distanţa socială. Ceea ce oamenii au făcut. Dar numai când forţele de ordine stăteau cu ochii pe ei.
De patru zile, în Vama Nădlac domneşte haosul. Miile de români care se întorc în ţară aşteptă aproximativ 7 ore ca să treacă frontiera.
Pe sensul de intrare în România, coada de maşini a depăşit 10 kilometri. Iar în timp ce oamenii dădeau testul răbdării şi aşteptau de zor, spre seară, au fost dirijaţi din Vama Nădlac 1 către Nădlac 2, punct situat pe autostradă. A urmat o altă coadă.
- 15 februarie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
- 15 februarie, Sfântul Apostol Onisim. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
- Evenimente în Bucureşti, în weekendul 15-16 februarie. Ce nu trebuie să ratezi
- Antrenează-ți creierul ca un campion: Cursurile Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, Sesiunea...
- 14 februarie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
După ore bune pierdute pe drum şi alte ore pierdute în vamă, românii veniţi din toată Europa reclamă şi că nu au avut de unde să îşi cumpere apă sau mâncare şi nici unde să meargă la toaletă.
Gheorghe Stoian, prefectul Aradului: Eu am discutat de dimineaţă cu inspectorul şef să trimită echipaje acolo să verifice pe cei care efectuează transporturi de persoană, dacă sunt licenţiaţi.
Şi pentru drumul până la gara sau autogara din Arad se percep tarife uriaşe. Românii care revin în ţară intră pe o bandă special rezervată lor, iar după controlul epidemiologic pleacă spre case şi stau în izolare timp de două săptămâni.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰