Observator » Ştiri sociale » AVERTIZARE METEO de viscol, începând de vineri

AVERTIZARE METEO de viscol, începând de vineri

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 22.01.2014, 13:57 | Modificat la 23.01.2014, 12:31

După o perioadă cu temperaturi mai mult decât prietenoase pentru această perioadă, în week-end iarna îşi intră în drepturi.

Dacă inițial, meteorologii anunţau frig și ninsoare doar pentru sudul țării, avertizarea a fost extinsă în toată România.

Astfel, începând de vineri de la ora 18.00 până duminică la ora 12.00, vremea se va înrăutăţi şi vor fi precipitaţii în toată ţara.

Va ninge şi se va depune strat consistent de zăpadă în Oltenia, Muntenia, cea mai mare parte a Dobrogei, în sudul Moldovei, precum şi în zona Munţilor Banatului, a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi pe arii restrânse 20 l/mp în 24 de ore.

Articolul continuă după reclamă

Vântul se va intensifica cu precădere în sudul şi sud-estul ţării, unde va avea viteze de peste 60....70 km/h, viscolind ninsoarea.

Vor fi precipitaţii mixte şi se va depune polei în Banat, sudul Dobrogei, iar la începutul intervalului şi în sudul Olteniei

sursă: Mediafax

Pe acelaşi subiect