Visele, mesajele subconştientului
Indiferent de cât de abstracte ar părea, e bine să încercăm să ne descifrăm visele. E sfatul psihologilor, care au descoperit că de multe ori visele sunt mesaje ale subconştientului nostru care pot spune multe lucruri despre noi
Indiferent de cât de abstracte ar părea, e bine să încercăm să ne descifrăm visele. E sfatul psihologilor, care au descoperit că de multe ori visele sunt mesaje ale subconştientului nostru care pot spune multe lucruri despre noi
Orice om visează, fără excepţie. Fie că avem vise urâte sau plăcute, fiecare film nocturn este de fapt un mesaj transmis de subconştient. Acestea nu sunt doar un produs ciudat al imaginaţiei, ci mai degrabă pot reprezenta anumite nevoi, temeri şi preocupări ale noastre.
"Subconştientul nostru aşa comunică. În imagini, simbolic, într-un fel poate distrându-se cu tema pe care ne-o dă acasă, aceea de a pune lucrurile cap la cap şi de a despărţi simbolul de realitate şi de a înţelege până la urmă ceea ce eu vreau să îmi comunic mie", spune Miruna Stanculescu, psiholog.
Tocmai din acest motiv, este foarte bine să încercăm să descifrăm sensul viselor noastre. În felul acesta ne putem cunoaşte mai bine.
- Datele personale ale mai multor oficiali din echipa lui Trump, postate pe internet. Printre ei, Mike Waltz și şeful...
- Reacția lui Mike Waltz, consilierul lui Trump care a adăugat accidental un jurnalist în grupul de Signal cu...
- Dialog șocant al oamenilor lui Trump, dezgustaţi de "parazitismul" europenilor. Ce arată "cea mai stupida breșă...
- CNA a cerut ștergerea a 20 de mesaje și postări de pe TikTok, YouTube, Facebook, Instagram și X
- Cine sunt cei 5 susţinători ai lui Călin Georgescu, trimişi în judecată. Mesajele postate pe grupul de WhatsApp...
Dacă un vis se repetă, acesta este un semnal de alarmă. Poate fi o nevoie pe care nu aţi înţeles-o, iar subconştientul vă face atenţi. Iar asta nu e tot. Specialiştii spun că dacă visăm înseamnă că avem un somn sănătos.
"Visele înseamnă că am ajuns în stadiul profund al somnului. Asta înseamnă că visăm, asta înseamnă că avem o arthitectură normală a somnului, o fiziologie normală a somnului, deci este foarte bine că visăm", explică Doina Didita, somnolog.
Aşadar, e bine să înţelegem sensul viselor, dar asta nu înseamnă că în fiecare dimineaţa să căutaţi acel sens pe internet. Nu veţi rezolva nimic. Chiar dacă pare dificil, este indicat să reflectaţi puţin şi asupra nevoilor voastre. Şi să vă gândiţi, oare ce a vrut suconşitentul să vă spună.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰