Vremea rea nu i-a speriat pe turiştii de pe litoral. Cum s-au distrat ieri, pe ploaie, cei aflaţi în concediu la malul mării
Vreme rea a dat peste cap planurile amatorilor de plajă şi de baie în mare! A plouat mai toată ziua, ieri, în timp ce mercurul din termometre nu a depăşit 20 de grade Celsius. Dar turiştii au găsit şi alte modalităţi să-şi petreacă timpul pe Litoralul înnorat.

Au stat la coadă la Delfinariu, iar terasele şi restaurantele au fost arhipline.
Dar cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, turiştii s-au văzut nevoiţi să se reprofileze.
Cei mai mulţi s-au înghesuit la Delfinariul din Constanţa. Că doar e concediu. Şi trebuie să se distreze într-o vacanţă.
Angajaţii de la Delfinariu au avut grijă să le pregătească turiştilor diverse momente artistice.
Şi asta au şi făcut. Cum bătea un vânt puternic, iar de bronz nu au avut parte, puţini au fost cei care s-au încumetat să se plimbe pe plajă.
Din fericire, meteorologii au veşti bune de astăzi. Vara se întoarce şi pe Litoral.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰