Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Zile libere 2026. De câte minivacanţe vor avea parte românii în noul an

În 2026, românii vor beneficia de mai multe zile libere. Sunt 17 zile libere legale, dintre care 12 cad în timpul săptămânii, ceea ce înseamnă șanse reale de pauze extinse de la muncă și școală, mai ales dacă sunt combinate cu weekenduri sau concedii.

de Redactia Observator

la 01.01.2026 , 09:34

Zile libere 2026. De câte minivacanţe vor avea parte românii în noul an Calendar 2016 - Profimedia

În anul 2026, românii vor beneficia de 17 zile libere legale, din care 12 cad în timpul săptămânii, conform datelor oficiale publicate pentru sărbătorile naționale.

Când pică minivacanţele 

2026 începe cu un weekend prelungit chiar din prima săptămână. 1 și 2 ianuarie cad joi și vineri, astfel că românii vor avea patru zile libere legate, până duminică, 4 ianuarie.

Articolul continuă după reclamă

În aprilie, urmează vacanța de Paște. Vinerea Mare pică pe 10 aprilie, iar prima și a doua zi de Paște, pe 12 și 13 aprilie – ceea ce creează din nou un weekend prelungit de patru zile.

Ziua Muncii, 1 Mai, cade într-o zi de vineri, fiind un nou prilej pentru o mini-vacanță de trei zile.

Rusaliile vor fi sărbătorite pe 31 mai (duminică) și 1 iunie (luni) – o combinație fericită, mai ales că 1 iunie este și Ziua Copilului, zi liberă legală în România. Astfel, elevii și părinții pot profita de o pauză binemeritată.

Spre finalul anului, vin două alte perioade ideale pentru vacanțe: Sfântul Andrei (30 noiembrie) și Ziua Națională a României (1 decembrie) cad luni și marți, oferind un potențial weekend prelungit de patru zile, dacă este luată liber și ziua de vineri precedentă.

În decembrie, Crăciunul pică pe 25 și 26 decembrie (vineri și sâmbătă) – din nou, o ocazie de a lega o mini-vacanță, mai ales pentru cei care își pot lua liber pe 24 decembrie, ajungând astfel la patru zile de odihnă.

Zile libere în plus pentru angajaţii din învăţământ 

Angajații din învățământ, cadre didactice și personal auxiliar, beneficiază în 2026 atât de zilele libere legale valabile pentru toți salariații, cât și de zile suplimentare prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă. 

Astfel spus, cadrele didactice și personalul auxiliar din sistemul de învățământ în 2026 beneficiază de un total de aproximativ 20 de zile libere, prin combinarea zilelor legale și a celor specifice sectorului, conform CCM. În anul școlar 2025–2026, acestea includ:

  • 5 iunie 2026 – Ziua Învățătorului
  • 5 octombrie 2026 – Ziua Mondială a Educației
  • A treia zi de Paște (marți, după Paștele Ortodox din 2026).

Calendarul complet al zilelor libere legale pe 2026

  • 1 ianuarie (joi) – Anul Nou
  • 2 ianuarie (vineri) – a doua zi după Anul Nou
  • 6 ianuarie (marți) – Boboteaza
  • 7 ianuarie (miercuri) – Sfântul Ioan Botezătorul
  • 24 ianuarie (sâmbătă) – Ziua Unirii Principatelor Române
  • 10 aprilie (vineri) – Vinerea Mare
  • 12 aprilie (duminică) – Paștele
  • 13 aprilie (luni) – A doua zi de Paște
  • 1 mai (vineri) – Ziua Muncii
  • 31 mai (duminică) – Rusaliile
  • 1 iunie (luni) – A doua zi de Rusalii
  • 1 iunie (luni) – Ziua Copilului
  • 15 august (sâmbătă) – Adormirea Maicii Domnului
  • 30 noiembrie (luni) – Sfântul Andrei
  • 1 decembrie (marți) – Ziua Națională a României
  • 25 decembrie (vineri) – Crăciunul
  • 26 decembrie (sâmbătă) – A doua zi de Crăciun
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Când mergeţi în străinătate plătiţi în moneda locală sau cu cardul?
Observator » Ştiri sociale » Zile libere 2026. De câte minivacanţe vor avea parte românii în noul an