Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Eşti o bunăciune în draci". Celebrul psiholog Ion Duvac, înregistrat de o pacientă cum o hărţuieşte

Hărţuire sexuală, în loc de terapie. Este acuzaţia adusă lui Ion Duvac, psiholog şi profiler de renume în România. Culmea, e unul dintre membrii comisiei de deontologie a Colegiului Psihologilor. O pacientă l-a întregistrat în timp ce îi cerea fotografii explicite cu părţile ei intime. Şi îi sugera că are mai degrabă nevoie de un profesor de sex. Duvac are 63 de ani şi a fost ofiţer psiholog la Serviciul de Informaţii Externe. În urma dezvăluirilor, poliţia s-a autosesizat. 

de Redactia Observator

la 23.02.2026 , 19:40

"Eşti o bunăciune în draci. Ai cea mai frumoasă (...) a neamului tău. S-au bătut strămoşii la gura peşterii ca tu să ajungi cu (...) asta la mine în cabinet". Aşa a început şedinţa de terapie în cabinetul psihologului Ion Duvac. Încă din primele minute, i-a spus pacientei că problemele ei - depresia şi anxietatea - au o singură cauză.

"Ce înseamnă sex de calitate pentru tine?", spune psihologul în discuţia cu pacienta. 

Înregistrarea obţinută de Pressone are două ore, timp în care psihologul îi spune pacientei în mod repetat că sexul este singura vindecare pentru ea. Au urmat şi aluziile.

Articolul continuă după reclamă

"Perfecţionează-te. Ia-ţi un prof de sex cu care discuţi bătrâneşte, aşa cum discuţi cu mine. Să ţii minte ce îţi spune un păcătos. Anxioasele sunt cele mai bune amante. Dacă dau peste pricepuţi", se aude psihologul în înregistarea vocală.

Ca parte a terapiei, psihologul îi cere femeii să-i arate fotografii cu părţile intime.

"Te rog să faci o poză cu (...) ta. Data viitoare vii cu poză. Eu vorbesc serios. Păi să-ţi scoatem prostiile din cap. Pentru că n-ai încredere în (...) ta, că nu e de 10. Există o corelaţie între nota pe care o dai la (...) ta şi alegerile pe care le faci", se aude acesta în înregistarea vocală. 

Ion Duvac face parte din comisia de deontologie a Colegiului Psihologilor din România

Tocmai instituţia care ar trebui să sancţioneze abuzurile de care este acuzat. A refuzat până acum să comenteze comportamentul din cabinet. În public, psihologul de 63 de ani pozează în familist şi deplânge soarta femeilor abuzate.

"Mai mult de jumătate din femeile din România au trecut prin experienţe nefericite în ceea ce priveşte sexualitatea. Abuzate, traumatizate şi aşa mai departe", spune Ion Duvac, psiholog.

Duvac şi-a început cariera ca militar, înainte să se reprofileze psiholog. Până în 2009 a lucrat pentru Serviciul de Informaţii Externe, unde s-a ocupat de selecţia psihologică a angajaţilor. Ulterior şi-a deschis un cabinet individual. Colegiul Psihologilor s-a autosesizat după apariţia înregistrării în spaţiul public. Şi poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz şi fac apel la alte potenţiale victime să depună plângeri.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
A început Postul Paştelui. Îl ţineţi?
Observator » Evenimente » "Eşti o bunăciune în draci". Celebrul psiholog Ion Duvac, înregistrat de o pacientă cum o hărţuieşte