Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ziua Mondială a Picnicului, sărbătoarea care încheie vara

La terase, în centrele marilor orase, sau în propria gradină, aşa au sărbătorit oamenii ultima zi de vară. Si nu întâmplător, astăzi este Ziua Internatională a picnicului. Dincolo de plăcere, masa în aer liber are şi un beneficiu pentru psihic. Cel puţin asta susţin specialiştii.

de Redactia Observator

la 31.08.2020 , 17:05

  • Prânzul pe terasă este mult mai relaxant.
  • Când alături sunt şi cei dragi efectele asupra psihicului sunt extraordinare.

Dacă e 31 august, atunci vara a luat oficial sfârşit, cel puţin din punct de vedere calendaristic. Şi cum vorbim despre sfârşitul celui mai plăcut anotimp din an, oamenii au decis că evenimentul trebuie sărbătorit. Aşa că ultima zi de august este şi Ziua Internaţională a picnicului.

Prânzul pe terasă este mult mai relaxant, iar când alături sunt şi cei dragi efectele asupra psihicului sunt extraordinare. Mihaela ştie acest lucru şi de aceea ea și cele două fiice obișnuiesc să manance -mereu- împreună, pe terasa casei.

Mihaela Pratti, mama: Mă simt mult mai bine. Am impresia că ies totuşi din casă, mai ales după perioada asta. Şi cafeaua o beau tot pe terasă. Mă mai aerisesc, să zic aşa, că şi ele mai ies afară, mai îşi petrec timpul tot afară, decât în casă la televizor, la, eu ştiu, jocuri. Şi psihic un pic. E mai...

Vezi și

Reporter: E mai relaxant?

Mihaela Pratti, mama: E mai relaxant, e mai plăcut. Parcă şi mâncarea altfel o mănânci afară.

Statul în jurul mesei în familie este una dintre bucuriile reale ale inimii omului, de când lumea, cel puţin asta susţin specialiştii.

Adina Berar, audio psiholog: Faptul că mare parte din viaţa noastră se desfăşoară în spaţii închise, ne face să ne dorim să evadăm în aer liber cu orice ocazie. Dacă acest contact cu natura se asociază şi cu luatul mesei în aer liber, la picnic, de exemplu, echilibrul nostru emoţional este influenţat în bine. Cu cât avem mai mult grijă de starea noastră emoţională, ne simţim mai relaxaţi, mai optimişti, performanţele noastre profesionale cresc, iar relaţiile interumane sunt în mai mare armonie.

Oricât s-ar schimba vremurile, masa în familie va rămâne pentru totdeauna momentul în care toţi cei dragi sunt împreună.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri sociale » Ziua Mondială a Picnicului, sărbătoarea care încheie vara