Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video „Ziua-n care tu m-ai sărutat”, melodia care a cucerit mediul online

„Ziua-n care tu m-ai sărutat”, o melodie semnată de Carmen Chindriș și Taraful Rutenilor, a cucerit deja mediul online. În numai câteva luni, a strâns peste 15 milioane de vizualizări pe YouTube, iar pe TikTok sunt deja zeci de mii de videouri în care este folosită. Îi cunoaștem pe artiștii care au deschis ediția a IV-a a noului sezon "iUmor". Cei care dealtfel i-au încântat cu apariția lor spectaculoasă pe scenă pe Mihai Bendeac și Delia.

de Rosse Stan

la 23.03.2021 , 14:11

  • „Ziua-n care tu m-ai sărutat”, o melodie semnată de Carmen Chindriș și Taraful Rutenilor
  • Melodia are peste 15 milioane de vizualizări pe Youtube
  • Carmen Chindriș și Taraful Rutenilor au deschis ediția a IV-a a noului sezon "iUmor"

Absolventă a Academiei de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj-Napoca, Carmen Chindriş cântă de la 7 ani. A format alături de Livius Lauruc Taraful Rutenilor sau, mai bine zis, o familie, pentru că îşi petrec majoritatea timpului în studio. Acolo unde a luat naştere pe timpul pandemiei şi hitul pe care l-aţi auzit puţin mai devreme şi pe care sigur deja îl fredonaţi.

Carmen Chindriş: "Livius a venit într-o zi și a zis „Hai Mărioară cântă bucata asta de strofă”. Și am zis ok. Ziua-n care tu m-ai sărutat. Dă-i REC că o să fie ok. După vreo jumătate de oră m-a sunat, că eram în sala mare, „Hai că am și refrenul”. Buzele tale dulci ca mierea, ochii tăi. Am zis, mă sună fain."

Atât de fain încât după ce au scris versurile, au înregistrat şi au lansat piesa. Desigur, nu se aşteptau să aibă un impact atât de mare în doar câteva luni. Probabil secretul este că membrii tarafului fac parte din culturi diferite şi abordează mai multe stiluri muzicale. De exemplu, ia uitaţi cum sună o urare muzicală de La mulţi ani, pe care artiştii i-au improvizat-o pe loc colegei noastre, Andela.

Vezi și

Livius Lauruc: Nu poți să o numești nici manea. Nu poți să o numești nici muzică lăutărească. E o combinație. Am luat ritmurile orientale, balcanice, un ritm pe care dansează toată lumea. Noi facem muzica care ne place nouă. Atunci când compunem o piesă, dacă ne place nouă în primul rând, o scoatem. 

Iar pandemia, paradoxal, i-a ajutat. Le-a oferit şi mai mult timp în care să îşi pună sufletul pe note. Note înalte am zice, pentru că urmează să lanseze o nouă piesă. Cum să fie oare? Ei bine, când l-am întrebat pe Liviu ce cuvânt descrie Taraful Rutenilor a spus: fericiţi. Aşadar, tot un hit va fi! 

Rosse Stan Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » „Ziua-n care tu m-ai sărutat”, melodia care a cucerit mediul online