A murit Jerry West. Legenda NBA, care a jucat mai bine de un deceniu pentru Los Angeles Lakers, avea 86 de ani
Legenda NBA, Jerry West, care a avut o carieră de jucător, antrenor și manager prolifică, a murit la vârsta de 86 de ani, potrivit NBC News.
Jerry West a murit la 86 de ani. "The logo" a jucat 14 ani pentru Los Angeles Lakers înainte de a urma o carieră de succes ca antrenor și manager.
Jerry West a murit la 86 de ani
În vârstă de 86 de ani, acesta lucrase cel mai recent pentru Los Angeles Clippers. „Jerry West, personificarea excelenței în baschet și un prieten pentru toți cei care l-au cunoscut, a încetat din viață în mod pașnic în această dimineață, la vârsta de 86 de ani”, potrivit unui comunicat al celor de la Clippers. „Soția sa, Karen, a fost alături de el”.
Numele lui Jerry West este încă prezent în toate cărțile de recorduri din NBA pentru postsezon: 4.457 de puncte (al nouălea cel mai bun), 1.622 de coșuri marcate (al nouălea) și 1.213 aruncări libere reușite (al șaptelea), pentru a numi doar câteva dintre ele, relatează Mediafax.
În sezonul regulat, West a reușit 7.160 de aruncări libere, al nouălea cel mai mult. West a condus echipa Lakers la nouă participări în finala NBA, cucerind titlul o singură dată, în 1972. A petrecut aproape două decenii în biroul de conducere al lui Lakers, ocupând funcția de manager general și ajutând la alcătuirea celebrelor echipe „Showtime”, care au cucerit mai multe titluri NBA.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰