Observator » Sport » Al Qadsiah l-a prezentat pe fotbalistul adus cu 61 de milioane de euro de la Manchester City 

Al Qadsiah l-a prezentat pe fotbalistul adus cu 61 de milioane de euro de la Manchester City 

Mijlocaşul olandez Tijjani Reijnders, prezentat oficial la Al Qadsiah Mijlocaşul olandez Tijjani Reijnders, prezentat oficial la Al Qadsiah - Facebook/Al Qadsiah
Cristi Ioniţă | Timp citire: 1 minut
Publicat la 20.08.2026, 14:49 | Modificat la 20.08.2026, 14:52

Într-o perioadă în care echipelor din Arabia Saudită le este tot mai greu să aducă super staruri, din cauza conflictului dintre Statele Unite ale Americii şi Iran, oficialii clubului Al Qadsiah l-au prezentat, totuşi, pe mijlocaşul olandez Tijjani Reijnders, fotbalist adus, cu surle şi tobe, de la Manchester City.

Al Qadsiah a plătit nu mai puţin de 61 de milioane de euro pentru a-şi asigura serviciile fotbalistului de 28 de ani, iar Tijjani Reijnders a semnat un contract pe cinci ani cu gruparea din Arabia Saudită.

Imediat după ce a fost prezentat oficial, Tijjani Reijnders a efectuat şi primul antrenament oficial sub comanda antrenorului lui Al Qadsiah, nord-irlandezul Brendan Rodgers.

Tijjani Reijnders s-a şcolit la Alkmaar, a reuşit 13 goluri în 128 de meciuri jucate pentru AZ Alkmaar, 19 goluri în 104 meciuri jucate pentru AC Milan, şapte goluri în 50 de meciuri jucate pentru Manchester City şi şapte goluri în 35 de selecţii la naţionala Olandei. Printre altele, Tijjani Reijnders a fost câştigător al Supercupei Italiei, cu AC Milan, în 2025, şi câştigător al Cupei Angliei şi Cupei Ligii Angliei, cu Manchester City, în 2026.

Articolul continuă după reclamă