Antena Meniu Search
x

La 13 ani, Alex Predoi este considerat noua speranţă a tenisului românesc

Succesul Simonei Halep şi al tuturor sportivelor şi sportivilor din România îi încurajează pe adolescenţii, precum Alex Predoi, care sunt acum la început de drum! 

de Redactia Observator

la 01.08.2019, 17:12

Vezi și

Succesul Simonei Halep şi al tuturor sportivelor şi sportivilor din România îi încurajează pe adolescenţii, precum Alex Predoi, care sunt acum la început de drum! 

Ceea ce pentru unii era doar o pasiune şi poate că nu îndrăzneau să viseze prea sus, acum s-a transformat în îndârjire, ambiţie, mai multă muncă şi antrenamente susţinute de gândul că, totuşi se poate! 

Astăzi o să facem cunoştinţă cu Alex, un băiat de 13 ani care stă multe ore pe zi, în vacanţă fiind, pe terenul de tenis.

Alex se trezeşte în fiecare dimineaţă la ora 6. După o înviorare scurtă, ia micul dejun. De obicei, masa e pregătită cu atenţie de mama lui pentru că trebuie să respecte întocmai regulile pentru sportivi. Proteine multe şi legume! 

Conştincios, Alex îşi pregăteşte apoi geanta de antrenament. 

E clar că, la doar 13 ani, programul lui Alex Predoi seamănă mai degrabă cu cel al unui adult. Ce nu ştiţi este că Alex face tenis de performanţă de aproape 5 ani. Şi-a dat seama că îi place datorită părinţilor lui, cu care se juca, de mic, în curtea casei. Acum a ajuns să participe la turnee naţionale şi internaţionale.

În România secolului 21, în care campioni precum Simona Halep sau Marius Copil, ne fac cinste peste mări şi ţări, tenisul rămâne în continuare un sport scump. Chiar şi pentru un copil de 13 ani, cum este Alex. Ca să facă performanţă, are nevoie de un preparator fizic, un fizioterapeut, ca să nu mai vorbim de echipament. Şi toate astea apasă pe umerii părinţilor. Ca să vă faceţi o idee, cheltuiala lunară, pentru tenis de performanţă care implică şi turnee poate fi intre 10 si 15 000 de EURO, scria în urmă cu ceva timp Marius Copil pe blogul lui.

Mai multe detalii despre evoluţia lui Alex vedeţi în materialul video.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Sport » La 13 ani, Alex Predoi este considerat noua speranţă a tenisului românesc