Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Australia anulează, din nou, viza lui Novak Djokovic

Australia îi anulează, din nou, viza sportivului Novak Djokovic și intenționează să-l deporteze, anunţă BBC.

de Redactia Observator

la 14.01.2022 , 14:00

Ministrul Imigrației, Alex Hawke, și-a folosit puterile discreționare pentru a anula din nou viza lui Djokovic, după ce o instanță a anulat o revocare anterioară și l-a eliberat luni din detenția pentru imigranți, scrie MEDIAFAX

În cazul unui apel, Novak Djokovici ar putea să rămână în Australia şi chiar să joace în primul tur al Australian Open, în aşteptarea judecării cazului săptămâna viitoare. Dacă un apel al sportivului nu va avea succes, Djokovici teoretic nu va mai primi altă viză pentru Australia timp de trei ani. Însă interdicţiile cu privire la acordarea vizei sunt analizate caz cu caz, astfel că există posibilitatea ca în cazul liderului ATP aceasta să fie anulată.

"Astăzi mi-am exercitat puterea, în conformitate cu secțiunea 133C(3) din Legea privind migrația, de a anula viza deținută de domnul Novak Djokovic din motive de sănătate și de ordine publică, pe baza faptului că este în interesul public să fac acest lucru", a declarat Hawke într-un comunicat.

Vezi și

Decizia a fost luată după ce ministrul a avut nevoie de mai multe zile pentru a analiza această decizie. Djokovic și echipa sa de avocați vor face apel, iar sârbul va merge din nou în instanță pentru această decizie. În momentul de față, aceasta este de fapt un ordin de re-expulzare pentru campionul de la Australian Open.

Pe acelaşi subiect

Viza lui Novak Djokovic de a intra în Australia pentru a juca la Australian Open a fost anulată pentru prima dată săptămâna trecută, însă sportivul a atacat decizia în instnţă, acolo unde a avut câştig de cauză. stăzi, australienii au luat din nou decizia de a-i anula documentul sârbului.

Liderul mondial al tenisului masculin Novak Djokovic a recunoscut, miercuri, într-un comunicat dat publicităţii că a comis o "eroare umană, cu certitudine nu intenţionată", declarând la sosirea sa în Australia că nu a călătorit în ultimele 14 zile precedând zborul. Jucătorul sârb a admis în textul publicat pe Instagram o "eroare de judecată" primind în persoană un ziarist al cotidianului francez L'Equipe pe data de 18 decembrie, în timp ce ştia infectat cu Covid-19, dar a asigurat că a "respectat distanţarea socială şi a purtat mască".

Novak Djokovic, pe cale de a fi dat afară din Australia

Pe australieni îi deranjează lipsa vaccinării. Mai mult, sportivul a minţit şi în formularul de localizare completat la intrarea în ţară. A ajuns în Australia din Spania, informaţie care lipseşte din document. Într-o postare pe pagina de socializare, sârbul susţine că, de fapt, agentul lui a completat actele. 

Storm Huntley, jurnalist: Ceea ce a făcut el este să îşi angajeze un agent care este dispus să mintă într-un document oficial pentru a-l ajută să intre ilegal într-o ţară.

Încălcarea restricţiilor COVID şi falsul în documente sunt probe care ar putea fi decisive în procesul pentru expulzarea sârbului din Australia. Decizia ar putea veni chiar în următoarele orele. Autorităţile vor să evite şi transformarea lui Djokovic într-un erou al antivacciniştilor. Australia a impus restricţii dure pentru a opri răspândirea COVID. În unele state, carantina a durat peste 200 de zile. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Sport » Australia anulează, din nou, viza lui Novak Djokovic