Antena Meniu Search
x

Cluburile din Rusia NU AU VOIE să achiziţioneze fotbalişti turci în această iarnă

Ministrul rus al Sporturilor, Vitali Mutko, a declarat că în pauza din această iarnă cluburile din Rusia nu vor avea posibilitatea de a achiziţiona fotbalişti din Turcia, însă a menţionat că jucătorii turci care activează în prezent pe teritoriul Rusiei îşi vor putea respecta contractele

Ministrul rus al Sporturilor, Vitali Mutko, a declarat că în pauza din această iarnă cluburile din Rusia nu vor avea posibilitatea de a achiziţiona fotbalişti din Turcia, însă a menţionat că jucătorii turci care activează în prezent pe teritoriul Rusiei îşi vor putea respecta contractele

"Dacă vreun club vrea să transfere un jucător turc în pauza competiţională, nu va exista o astfel de posibilitate", a spus Mutko pentru R-Sport, conform bbc.com.

Vitali Mutko a precizat că această interdicţie nu îi va afecta pe fotbaliştii turci care sunt legitimaţi acum la cluburi din Rusia, cum ar fi Gokdeniz Karadeniz de la Rubin Kazan. "Oricine are în prezent un contract îşi va continua activitatea. Ei nu vor fi aici în viitor, dar deocamdată au contracte şi acestea nu vor fi afectate", a explicat ministrul rus.

Companiile din Turcia care sunt implicate în construirea stadioanelor pentru Cupa Mondială din 2018 îşi vor putea continua activitatea în Rusia, a menţionat Muttko, potrivit Mediafax.

Ministrul le-a recomandat cluburilor de fotbal din Rusia să îşi anuleze cantonamentele pe care le aveau programate în această iarnă în Turcia.

Vitali Mutko a mai spus însă că sportivii ruşi vor putea participa la turnee organizate în Turcia, cu condiţia ca măsurile de siguranţă să fie la nivel maxim. Mutko a adăugat că măsurile luate de Rusia împotriva Turciei nu vor afecta calendarul federaţiilor sportive internaţionale.

Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus sâmbătă sancţiuni împotriva Turciei, după ce forţele aeriene turce au doborât marţi un avion rus de război. Decretul a fost publicat sâmbătă pe site-ul Kremlinului, la câteva ore după ce preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi-a exprimat regretul faţă de incident, afirmând că ţara sa este "cu adevărat întristată" şi şi-ar dori ca acest lucru să nu se fi întâmplat niciodată.

În decret sunt prevăzute un embargo asupra anumitor bunuri şi interzicerea prelungirii contractelor de muncă ale turcilor care lucrează în Rusia. Însă nu se precizează ce bunuri sunt vizate de embargo şi nu sunt oferite detalii. Dar este dispusă, de asemenea, încetarea zborurilor charter din Rusia în Turcia şi vânzarea de către turoperatori ruşi a oricăror pachete de vacanţă care includ sejururi în Turcia.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Sport » Cluburile din Rusia NU AU VOIE să achiziţioneze fotbalişti turci în această iarnă