Cristi Săpunaru nu vrea să plece de la Elche
Cristi Săpunaru le-a dat o veste proastă şefilor de la Elche, care voiau să scape de el! "Rămân la echipă, încă nu am atins maximum!", zice fostul câştigător al Cupei UEFA, cu Porto.
Presa din Spania scrie că Elche vrea să-l dea afară pe Săpunaru. "Randamentul său nu a fost la nivelul aşteptărilor şi mai ales salariul său este unul mare", au titrat jurnaliştii spanioli. Săpunaru nu ştie nimic.
Doar cinci meciuri a prins Săpunaru în cinci luni la Elche. Presa din Spania scrie că fostul rapidist nu se înţelege nici cu antrenorul lui Elche.
Chiar şi aşa, Săpunaru speră să joace cu Barca, Real sau Atletico. Are contract cu Elche pe trei sezoane. Elche e pe 15 în Primera.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰