Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cristiano Bergodi propune doi jucători în Italia: ”CFR Cluj e cea mai bună, dar tinerii talentați sunt la FCSB”

Cristiano Bergodi îi propune pe Dennis Man și Florinel Comun în Serie A. Bergodi, întors acum câteva luni în Italia, a oferit un interviu pentru Gazzetta dello Sport.

de Daniel Samoilă

la 23.03.2020 , 19:08

Cristiano Bergodi Cristiano Bergodi propune doi jucători în Italia: ”CFR Cluj e cea mai bună, dar tinerii talentați sunt la FCSB” - SportPictures / Bogdan Balas/Sport Pictures via hepta
  • Cristiano Bergodi a vorbit în presa din Italia despre fotbalul din România
  • Bergodi a propus doi jucători de la FCSB în Italia
  • Bergodi a vorbit despre situația lui Ștefan Radu de la naționala României

Cristiano Bergodi îi propune pe Dennis Man și Florinel Coman în Serie A. Bergodi, întors acum câteva luni în Italia, a oferit un interviu pentru Gazzetta dello Sport.

Bergodi le-a povestit jurnaliștilor italieni despre fotbalul din România, situația lui Ștefan Radu de la naționala României sau despre succesul lui CFR din partida cu Lazio.

Cristiano Bergodi: ”CFR e cea mai bună, dar tinerii talentați sunt la FCSB”

Articolul continuă după reclamă

"Îmi place Dennis Man, atacant născut în 1998 de la FCSB. E rapid şi tehnic, poate fi de ajutor. E interesant şi Florinel Coman, de aceeași vârstă. Un jucător de bandă foarte bun, care creează superioritate. De fapt, CFR Cluj e cea mai bună echipă din România în acest moment, dar jucătorii tineri şi interesanţi sunt la FCSB”, a spus Bergodi pentru Gazzeta dello Sport.

Pe acelaşi subiect

Despre victoria lui CFR împotriva lui Lazio, Bergodi a spus: ”În acel moment, CFR merita să câştige, să se califice. Lazio nu cred că merita, pentru că părea să aibă o strategie în care Europa League nu prea conta. Oricum, după acel pas greşit, Lazio a crescut enorm. Şi dacă acel insucces a ajutat, nimeni nu are de suferit".

Cristiano Bergodi: ”Ștefan Radu trebuie să se gândească la propriul interes”

Cristiano Bergodi a vorbit și despre situația delicată a lui Ștefan Radu, fundașul echipei Lazio, care nu a mai venit la naționala României. 

"Orice antrenor care este numit la echipa naţională primeşte această întrebare. Sincer, Ştefan trebuie să se gândească la propriul interes şi mă îndoiesc că se va întoarce. În România există o lipsă mare de fundaşi centrali, dar naţionala evoluează cu patru apărători, iar Radu nu a mai jucat de foarte mult  timp în acest sistem”, a declarat Bergodi.

Daniel Samoilă Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Sport » Cristiano Bergodi propune doi jucători în Italia: ”CFR Cluj e cea mai bună, dar tinerii talentați sunt la FCSB”