Cupa Mondială 2026. Lotul Australiei: Alessandro Circati este vedeta echipei. Programul meciurilor şi grupa
În perioada 11 iunie - 19 iulie, Statele Unite ale Americii, Canada şi Mexic găzduiesc a 23-a ediţie a Campionatului Mondial de fotbal, competiţie care, pentru prima dată în istorie, va avea 48 de echipe la start şi va fi transmisă în direct, şi în exclusivitate în România, de Antena 1 şi AntenaPLAY.
Una dintre cele 48 de echipe care participă la ediţia din acest an a Campionatului Mondial de fotbal este naţionala Australiei, formaţie care, deşi practic provine din Oceania, la turneul final reprezintă Asia, ştiut fiind faptul că australienii evoluează, de ani buni, în preliminariile din zona Asia.
Naţionala de fotbal a Australiei a fost repartizată în Grupa D la Campionatul Mondial, alături de SUA, Paraguay şi câştigătoarea barajului UEFA Path C (Turcia, România, Slovacia sau Kosovo), şi intră în competiţie pe 14 iunie, de la 07.00, ora României, când dă piept cu Învingătoarea barajului UEFA Patch C (Turcia, România, Slovacia sau Kosovo), pe BC Place Vancouver.
Pentru Australia urmează meciurile cu SUA, 19 iunie, ora 22.00, Seattle Stadium, şi cu Paraguay, 26 iunie, ora 05.00, San Francisco Bay Area Stadium.
Program meciuri Australia la Cupa Mondială 2026:
14 iunie, ora 07.00, Australia - Învingătoare baraj UEFA Patch C
19 iunie, ora 22.00, SUA - Australia
26 iunie, ora 05.00, Paraguay - Australia
Cum s-a calificat Australia la Cupa Mondială 2026
Naţionala de fotbal a Australiei a fost nevoită să joace 16 meciuri în preliminariile din zona Asia, pentru a obţine calificarea la turneul final. Mai întâi, Australia a câştigat fără drept de apel o grupă din care au mai făcut parte Palestina, Liban şi Bangladesh. "Cangurii" au obţinut şase victorii din şase şi au terminat grupa cu un golaveraj zdrobitor, 22-0, bifând rezultate precum 5-0 cu Palestina, 7-0 cu Bangladesh şi 5-0, în deplasare, cu Liban.
Apoi, Australia a terminat pe locul 2 o grupă din care au mai făcut parte Japonia, Arabia Saudită, Indonezia, China şi Bahrain. "Cangurii" au înregistrat cinci victorii, patru egaluri şi o înfrângere, terminând grupa cu 19 puncte, cu patru mai puţin decât câştigătoarea grupei, Japonia, dar şi cu şase puncte peste Arabia Saudită, ocupanta locului 3.
Lot Australia
Tony Popovic, selecţionerul Australiei, are pe listă un lot lărgit din care nu lipsesc fotbalişti precum:
Portari - Mathew Ryan, Paul Izzo, Patrick Beach, Joe Gauci, Tom Glover.
Fundaşi - Miloš Degenek, Lewis Miller, Kye Rowles, Callum Elder, Kai Trewin, Jason Geria, Cameron Burgess, James Overy, Jack Iredale, Jordan Bos, Alessandro Circati, Jacob Italiano, Hayden Matthews, Fran Karačić, Aziz Behich, Kasey Bos, Jason Davidson, Ryan Strain, Sebastian Esposito, Alex Grant.
Mijlocaşi - Connor Metcalfe, Aiden O'Neill, Riley McGree, Max Balard, Cameron Devlin, Paul Okon-Engstler, Jackson Irvine, Ajdin Hrustic, Patrick Yazbek, Alexander Robertson, Ryan Teague, Anthony Kalik, Anthony Caceres, Keanu Baccus.
Atacanţi - Martin Boyle, Nestory Irankunda, Mohamed Toure, Al Hassan Toure, Craig Goodwin, Nicholas D'Agostino, Deni Jurić, Mitch Duke, Daniel Arzani, Samuel Silvera, Adrian Segečić, Adam Taggart, Brandon Borrello, Marco Tilio, Kusini Yengi, Nishan Velupillay.
Top jucători Australia: Alessandro Circati este vedeta echipei
La momentul actual, cel mai bine cotat fotbalist din naţionala Australiei este fundaşul Alessandro Circati, de la AC Parma, jucător cotat la 8 milioane de euro. Alături de el se remarcă nume precum Nestory Irankunda, de la Watford, cotat la 6 milioane de euro, Aiden O'Neill, de la New York City, cotat la 3 milioane de euro, Riley McGree, de la Middlesbrough, cotat la 2,8 milioane de euro, sau veteranul Mathew Ryan, de la Levante, cotat la 2 milioane de euro.
La 22 de ani, Alessandro Circati este o mare speranţă a fotbalului mondial. Născut şi crescut în Italia, fundaşul Parmei a decis, în cele din urmă, să reprezinte Australia, deşi a bifat şi două selecţii la naţionala de tineret U20 a Italiei. Circati a adunat, deja, 80 de meciuri jucate şi două goluri marcate pentru Parma.
Tony Popovic este antrenorul Australiei
Naţionala de fotbal a Australiei este condusă, din 2024, de fostul mare internaţional australian Tony Popovic, un tehnician de 52 de ani şi care, ca jucător, a marcat opt goluri în 58 de selecţii la naţionala Australiei. A jucat pentru echipe precum Sanfrecce Hiroshima, Crystal Palace, Al Arabi sau FC Sydney, şi a antrenat formaţii precum FC Sydney, Western Sydney Wanderers, Karabukspor, Perth Glory, Xanthi Skoda sau Melbourne Victory.
Ca jucător, Tony Popovic a bifat un loc 3 la Cupa Confederaţiilor, ediţia 2001, şi a fost de două ori campion al Oceaniei, cu naţionala Australiei, în 1996 şi 2000. Ca antrenor, Tony Popovic a câştigat Liga Campionilor Asiei, cu Western Sydney Wanderers, în 2014, şi a fost campion al Australiei cu Western Sydney Wanderers, în 2013, şi cu Perth Glory, în 2019.
Palmaresul Australiei la Cupa Mondială
Naţionala de fotbal a Australiei participă doar pentru a 7-a oară la un turneu final de Campionat Mondial, dar participă la a 6-a ediţie consecutivă, după ce şi-a făcut debutul la masa bogaţilor la ediţia din 1974, din Germania de Vest, când a terminat pe ultimul loc o grupă cu Germania de Est (0-2), Germania de Vest (0-3) şi Chile (0-0).
Australia a trecut de doar două ori de faza grupelor, la Campionatul Mondial, şi de fiecare dată s-a oprit în optimi. Prima dată s-a întâmplat în 2006, în Germania, când Australia a terminat pe locul 2 o grupă din care au mai făcut parte Brazilia (0-2), Croaţia (2-2) şi Japonia (3-1), dar apoi a fost eliminată de Italia, 0-1. A doua oară s-a întâmplat chiar la ediţia precedentă, în Qatar 2022, când Australia a terminat pe locul 2 o grupă cu Franţa (1-4), Tunisia (1-0) şi Danemarca (1-0), dar apoi a fost eliminată de Argentina, 1-2.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰