Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cupa Mondială 2026. Lotul Paraguay: Diego Gomez este vedeta echipei. Programul meciurilor şi grupa 

În perioada 11 iunie - 19 iulie, Statele Unite ale Americii, Canada şi Mexic găzduiesc a 23-a ediţie a Campionatului Mondial de fotbal, competiţie care, pentru prima dată în istorie, va avea 48 de echipe la start şi va fi transmisă în direct, şi în exclusivitate în România, de Antena 1 şi AntenaPLAY.

de Redactia Observator

la 12.02.2026 , 14:23

Diego Gomez, de la Brighton, este vedeta naţionalei Paraguayului Diego Gomez, de la Brighton, este vedeta naţionalei Paraguayului - Profimedia

Una dintre cele 48 de echipe care participă la ediţia din acest an a Campionatului Mondial de fotbal este naţionala Paraguayului, una dintre reprezentantele Americii de Sud la turneul final.

Naţionala de fotbal a Paraguayului a fost repartizată în Grupa D la Campionatul Mondial, alături de SUA, Australia şi câştigătoarea barajului UEFA Path C (Turcia, România, Slovacia sau Kosovo), şi intră în competiţie pe 13 iunie, de la 04.00, ora României, când dă piept cu echipa Statelor Unite ale Americii, pe Los Angeles Stadium.

Pentru Paraguay urmează meciurile cu Învingătoarea barajului UEFA Path C (Turcia, România, Slovacia sau Kosovo), 20 iunie, ora 07.00, San Francisco Bay Area Stadium, şi cu Australia, 26 iunie, ora 05.00, San Francisco Bay Area Stadium.

Articolul continuă după reclamă

Program meciuri Paraguay la Cupa Mondială 2026:

13 iunie, ora 04.00, SUA - Paraguay  

20 iunie, ora 07.00, Învingătoare baraj UEFA Path C - Paraguay 

26 iunie, ora 05.00, Paraguay - Australia 

Cum s-a calificat Paraguay la Cupa Mondială 2026

Naţionala de fotbal a Paraguayului s-a calificat la Campionatul Mondial după ce a prins locul 6 în grupa de calificare din America de Sud, ultimul care asigura accederea directă la turneul final.

Paraguay a înregistrat şapte victorii, şapte egaluri şi patru înfrângeri în cele 18 meciuri jucate, iar evoluţia echipei a fost sinuoasă, rezultatele alternând între 2-1, acasă, cu Argentina, şi 1-0, acasă, cu Brazilia, şi 0-1, în deplasare, cu Venezuela, 0-0, acasă, cu Peru, şi 0-0, în deplasare, cu Chile, formaţii care au ratat prezenţa inclusiv la barajul inter-continental.

Lotul Paraguay 

Argentinianul Gustavo Alfaro, antrenorul Paraguayului, are pe listă un lot lărgit din care nu lipsesc fotbalişti precum:

Portari - Roberto Fernández, Orlando Gill, Juan Espínola, Carlos Coronel.

Fundaşi - Gustavo Velázquez, Juan Cáceres, Alexis Duarte, Júnior Alonso, Alan Benítez, Blas Riveros, Gustavo Gómez, Agustín Sández, Omar Alderete, Fabián Balbuena, Ronaldo Dejesús, Saúl Salcedo. 

Mijlocaşi - Ramón Sosa, Diego Gómez, Miguel Almirón, Diego González, Damián Bobadilla, Alejandro Romero Gamarra, Braian Ojeda, Matías Galarza, Diego León, Lucas Romero, Hugo Cuenca, Andrés Cubas, Mathías Villasanti, Rubén Lezcano. 

Atacanţi - Antonio Sanabria, Álex Arce, Julio Enciso, Ronaldo Martínez, Ángel Romero, Gabriel Ávalos, Adrián Alcaraz, Rodney Redes, Isidro Pitta.

Top jucători Paraguay: Diego Gomez este vedeta echipei 

La momentul actual, cel mai bine cotat fotbalist din lotul Paraguayului este mijlocaşul Diego Gomez, de la Brighton, jucător cotat la 25 de milioane de euro. Alături de el se remarcă şi nume precum Julio Enciso, de la Strasbourg, cotat la 20 de milioane de euro, Omar Alderete, de la Sunderland, cotat la 12 milioane de euro, Ramon Sosa, de la Palmeiras, cotat la 11 milioane de euro, sau Miguel Almiron, de la Atlanta United, cotat la 9 milioane de euro.

Diego Gomez este o mare speranţă a fotbalului din Paraguay, mijlocaşul lui Brighton urmând să împlinească 23 de ani în martie. Diego Gomez a bifat şapte goluri în 40 de meciuri la Inter Miami, înainte de a face pasul către Europa şi a reuşi, până acum, nouă goluri în 44 de meciuri jucate pentru Brighton. Are două goluri în 21 de selecţii la naţionala Paraguayului.

Gustavo Alfaro este antrenorul Paraguayului 

Naţionala de fotbal a statului Paraguay este condusă, din 2024, de argentinianul Gustavo Alfaro, un tehnician în vârstă de 63 de ani. Alfaro a jucat fotbal profesionist pentru doar câţiva ani, la Atletico de Rafaela, formaţie pe care a şi început să o antreneze încă de la vârsta de 30 de ani. A mai condus echipe precum Quilmes, Belgrano, San Lorenzo, Al Ahli, Tigre, Huracan sau Boca Juniors, dar şi naţionalele din Ecuador şi Costa Rica.

Alfaro a câştigat, printre altele, campionatul Argentinei, în 2020, cu Boca Juniors, Supercupa Argentinei, în 2012, cu Arsenal de Sarandi, şi în 2018, cu Boca Juniors, şi Copa Sudamericana, în 2007, cu Arsenal de Sarandi.

Palmaresul Paraguayului la Cupa Mondială 

Naţionala de fotbal a Paraguayului participă pentru a 9-a oară la un turneu final de Campionat Mondial, dar nu a mai prins o participare din 2010, când a bifat şi cel mai bun rezultat din istorie, faza sferturilor de finală.

În 2010, în Africa de Sud, Paraguay a câştigat o grupă cu Slovacia (2-0), Noua Zeelandă (0-0) şi Italia (1-1) şi a trecut în optimi de Japonia, 5-3 la lovituri de departajare, înainte de a fi eliminată, în sferturi, de Spania, 0-1, după un gol venit târziu, în minutul 83, şi care a purtat semnătura lui David Villa.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi duce copilul la terapie?
Observator » Sport » Cupa Mondială 2026. Lotul Paraguay: Diego Gomez este vedeta echipei. Programul meciurilor şi grupa