Antena Meniu Search
x

Curs valutar

EURO 2024. Croaţia - Italia 1-1. Italienii merg în optimi după un gol marcat în minutul 90+8, la ultima fază

EURO 2024. Gianluigi Donnarumma a apărat penalty-ul lui Luka Modric și a primit gol câteva momente mai târziu. Mattia Zaccagni, în minutul 98, a trimis Italia în optimi, trimițând Croația acasă. Veteranul Modric este cel mai în vârstă jucător care marchează un gol în istoria Campionatului European, informează Mediafax.

de Redactia Observator

la 25.06.2024 , 07:11

EURO 2024. Croaţia - Italia 1-1. Italienii merg în optimi după un gol marcat în minutul 90+8, la ultima fază - Profimedia

Golul marcat de Zaccagni în minutele suplimentare de joc face ca Italia să ocupe locul secund în grupă, după Spania, care a învins Albania, și va întâlni Elveția, locul 2 din Grupa A, în optimile de finală.

Italia avea nevoie de un singur punct pentru calificare

Squadra Azzurra avea nevoie de un punct pentru a fi sigură că va termina pe locul doi în spatele Spaniei, după o înfrângere cu 1-0, dar a surprins prin trecerea la o formație de joc 3-5-2. Au intrat Mateo Retegui, Giacomo Raspadori și Matteo Darmian, în timp ce Federico Dimarco a început în ciuda unei probleme la gambă. Croația a pierdut cu 3-0 în fața Spaniei și a fost ținută în frâu de Albania (2-2), dar a păstrat intact trio-ul veteran de la mijlocul terenului, mutându-l pe Josko Gvardiol pe postul de fundaș stânga, titularizându-l pe Luka Sucic și pe mijlocașul de la Atalanta Mario Pasalic.

Articolul continuă după reclamă

Gianluigi Donnarumma a intervenit spectaculos pentru a respinge cu palma un șut al lui Sucic la colțul lung, în timp ce Gvardiol a deviat decisiv lovitura de cap a lui Retegui din centrarea lui Riccardo Calafiori. Dominik Livakovic s-a evidențiat și el, respingând lovitura de cap a lui Alessandro Bastoni, din centrarea trimisă de Nicolò Barella la bara a doua. Davide Frattesi a intrat în locul lui Lorenzo Pellegrini la pauză, iar impactul său imediat a fost acordarea unui penalty după ce a blocat cu mâna șutul lui Kramaric.

Pe acelaşi subiect

Luka Modric și-a văzut lovitura de pedeapsă blocată de Donnarumma, în minutul 54, însă veteranul croat a devenit, la faza imediat următoare, cel mai în vârstă marcator le un Campionat European, după ce a trimis în poartă o minge respnsă în față de Donnarumma, după lovitura de cap a lui Budimir. Bastoni a mai trimis o lovitură de cap peste bară la un corner, iar o lovitură liberă a lui Raspadori a fost deviată de zid, după care Stanisic a reușit să-l împiedice pe Gianluca Scamacca să înscrie.

Când totul părea practic terminat, cu italienii pe locul trei, cu trei puncte, Mattia Zaccagni a reușit egalarea, în al optulea minut suplimentar de joc, cu un un șut frumos, bine plasat la colțul lung, după o pasă inspirată venită de la Calafiori. A fost un gol foarte asemănător cu cel marcat de Alessandro Del Piero în semifinala Cupei Mondiale 2006 împotriva Germaniei.

Rezultatul e favorabil României, deoarece Croația, cu doar 2 puncte, ocupă locul trei în grupă, fiind practic eliminată din competiție, astfel că România poate obține calificarea de pe locul 3, chiar și cu o înfrângere, dacă încă una din echipele de pe locul 3 va avea un punctaj sau un golaveraj mai slab.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Sport » EURO 2024. Croaţia - Italia 1-1. Italienii merg în optimi după un gol marcat în minutul 90+8, la ultima fază