Elvețienii nu se joacă pe timp de criză. Nouă jucători, dați afară pentru că nu au acceptat șomajul tehnic
Conducătorii lui FC Sion au încearcat să reducă drastic cheltuielile, din cauza pandemiei de Covid-19, dar s-au lovit de refuzul jucătorilor. Chiar și așa, nu au stat pe gânduri și și-au pus vestiarul în cap - au dat afară 9 fotbaliști care nu au acceptat șomajul tehnic.
- FC Sion a dat afară 9 jucători care nu au acceptat șomajul tehnic
- Decizia este contestată de Uniunea Fotbaliștilor Elvețieni
- Alex Song, fost mijlocaș la Arsenal, rămas fără contract
S-au încins spiritele în fotbalul elvețian. Conducătorii lui FC Sion au încearcat să reducă drastic cheltuielile, din cauza pandemiei de Covid-19, dar s-au lovit de refuzul jucătorilor. Chiar și așa, nu au stat pe gânduri și și-au pus vestiarul în cap - au dat afară 9 fotbaliști care nu au acceptat șomajul tehnic.
Printre cei care au rămas fără contract sunt și doi foști jucători ai lui Arsenal, Alex Song și Johan Djourou. Africanii au refuzat propunerea conducerii.
FC Sion a dat afară 9 jucători care nu au acceptat șomajul tehnic
Elvețienii de la FC Sion au luat decizii brutale după instituirea stării de criză, din cauza coronavirusului. Președintele clubului, Christian Constantin, i-a rugat pe WhatsApp pe jucători să intre în șomaj tehnic. Aceștia au avut câteva ore la dispoziție să ia o decizie, iar mulți au decis să refuze.
Cei care nu au acceptat s-au trezit fără contract. Alex Song, Johan Djourou, Seydou Doumbia, Christian Zock, Pajtim Kasami, Ermir Lenjani, Xavier Kouassi, Birama Ndoye și Mickael Facchinetti au fost înștiințați că își pot căuta altă echipă.
Uniunea Fotbaliștilor Elvețieni a reacționat imediat. "Contractele au fost încheiate fără o notificare în prealabil. Așteptăm să se retragă aceste decizii abuzive și să se discute cu jucătorii în încercarea de a se găsi alternative", se anunță într-un comunicat.
Fiecare dintre fotbaliștii care au acceptat șomajul tehnic va încasa, lunar, 9600 de franci elvețieni (9100 de euro).
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰