Floyd Mayweather şi Manny Pacquiao se înfruntă din nou, într-unul dintre cele mai aşteptate meciuri de box
Floyd Mayweather şi Manny Pacquiao, două dintre numele de legendă ale boxului mondial, revin în ring pentru unul dintre cele mai aşteptate meciuri ale anului.
Cei doi se vor înfrunta pe 19 septembrie, la 11 ani distanţă de la primul meci dintre cei doi. Confruntarea va avea loc la Sphere, în Las Vegas, dar deocamdată nu se cunosc detalii despre câte runde va avea duelul.
Floyd Mayweather şi Manny Pacquiao s-au mai înfruntat în 2015, tot în Las Vegas, iar atunci americanul s-a impus la decizie.
Ajuns la 49 de ani, Mayweather revine în ring după o pauză de nouă ani. În august 2017, americanul l-a învins, prin knock-out în repriza a 10-a, pe renumitul luptător irlandez de MMA, arte marţiale mixte, Conor McGregor. Mayweather are 50 de victorii din 50 de meciuri disputate la profesionişti, 27 dintre victorii fiind obţinute înainte de limită.
Manny Pacquiao are 47 de ani. Filipinezul a revenit în activitate în iulie anul trecut, după o pauză de patru ani, când a făcut egal cu Mario Barrios. Pacquiao are 62 de victorii, 39 obţinute înainte de limită, trei egaluri şi opt înfrângeri.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰