Fostul internaţional Victor Leon, despre soluţia pentru revitalizarea rugbiului românesc: "Jucătorii să-şi înfrunte fricile şi să ia calea străinătăţii"

Despre rugbiul românesc putem spune, fără menajamente, că a intrat într-un declin constant după Revoluţia din 1989. De la o victorie pe terenul Franţei, 12-6, în 1990, şi câştigarea în mod constant a Rugby Europe Championship, trei titluri în cinci ediţii în perioada 2000-2006, am ajuns să tremurăm serios pentru menţinerea în TOP 20 mondial şi calificarea la Cupa Mondială şi să ne gândim că am putea pierde meciuri jucate împotriva unor echipe pe care în alţi ani le învingeam fără probleme.

Iar cum numărul de echipe şi de jucători s-a diminuat în mod constant în ţara noastră, există senzaţia că nu o să mai apucăm să vedem luminiţa de la capătul tuneului, în ciuda eforturilor depuse de cei care mai cred cu adevărat în valorile sportului cu balonul oval.

Totuşi, mulţi dintre cei implicaţi, în mod direct sau indirect, în rugbiul românesc consideră că ar mai există o ultimă soluţie pentru revitalizarea acestui sport şi anume posibilitatea ca jucătorii cu potenţial să se dezvolte într-un campionat străin, cel vizat în mod special fiind campionatul Franţei, unde jucătorii români s-au simţit mai mereu ca peştele în apă.

Georgia, de exemplu, câştigătoarea a 15 din ultimele 17 ediţii de Rugby Europe Championship şi o formaţie care ne-a depăşit clar în ultimii ani, a pariat din timp pe cedarea jucătorilor cu potenţial în campionatul Franţei, iar acum culege roadele. Sunt 77 de jucători gruzini prezenţi în loturile lărgite ale echipelor din primele două eşaloane, astfel că era imposibil ca Georgia să nu crească în ceea ce priveşte rezultatele echipei naţionale. În ultimii ani, Georgia a ajuns să se bată de la egal la egal cu marile forţe ale lumii şi chiar să obţină victorii surprinzătoare precum cea împotriva Italiei, 28-19, sau cea împotriva Ţării Galilor, în deplasare, 12-11. Mai mult, Georgia a început să conteze inclusiv la nivelul naţionalei de tineret, astfel că putem spune că are viitorul asigurat.

Retras din activitate din cauza unor probleme medicale, fostul internaţional Victor Leon, jucător cu selecţii atât la naţionala Republicii Moldova, cât şi la naţionala României, este şi el de părere că transferul în Franţa al jucătorilor cu potenţial este singura soluţie prin care şi naţionala României poate reveni în elita rugbiului mondial. Mai mult, Victor Leon chiar a pus bazele unui proiect prin care să ajute tinerii jucători români să ajungă în Franţa, a şi realizat primele mutări şi a avut curajul să vorbească deschis despre tot ceea ce implică acest proiect, astfel că l-am provocat la o discuţie fără menajamente în speranţa că semnalul de alarmă este bine primit de toţi cei care pot pune umărul la revitalizarea rugbiului românesc.

Victor Leon are aproape un deceniu petrecut ca jucător în Franţa, la cluburi precum Perigueux, Colomiers sau Rouen, iar acum încearcă să împartă din experienţa lui tinerilor jucători români, astfel încât aceştia să-i calce pe urme şi să ajungă măcar la nivelul atins de el în carieră.

- Salut, Victor! Cum mai eşti cu problemele medicale? Putem spune că ţi-ai încheiat cariera de jucător?

- Salut, sunt mai bine, dar, din păcate, nu pot să mai revin în rugby ca profesionist. Deci pot spune cu mare regret că, da, mi-am încheiat cariera de jucător. Poate doar să mai merg să mai joc o miuță, când o să am timp . 

- La ultima discuţie aminteai de diploma de antrenor, te bate gândul să te îndrepţi către direcţia asta sau mai degrabă ai merge pe ideea de colaborator al cluburilor astfel încât să descoperi şi să promovezi tineri jucători?

- Da, am acest gând, de a-mi încerca norocul ca antrenor și cred o să-l realizez, chiar dacă la început o să fie cumva ca part-time, dar ideea principală rămâne să caut și să promovez jucători tineri. Iar aici nu e simplu, pentru că piața e plină de numeroși jucători talentați. Din acest punct de vedere trebuie muncit mai mult, foarte mult. 

- De ceva timp ai venit cu ideea asta de a ajuta tinerii jucători români să facă pasul către Franţa. Crezi că aceasta este soluţia pentru a revitaliza rugbiul românesc?

- Eu zic că este unica soluție pe care o văd reală și funcțională din toate punctele de vedere. Unica soluţie care poate funcționa și să aducă la lot jucători din campionate puternice. De altfel cred că românii au fost mult timp pe acest principiu, ani la rând, după care, nu ştiu, s-a format aşa, ca un hău mare de tot între generații.

- Ce presupune această acţiune de a ajuta tinerii jucători români să facă pasul către cluburi din Franţa? Cât de tineri trebuie să fie cei urmăriţi? În ce condiţii ajung ei în Franţa?

- În primul rând vin cu ideea de a le da încredere tinerilor că se poate, că pot să reuşească și acolo unde ei cred că se prăbușesc, unde cred că le greu pentru că nu cunosc domeniul. Eu vin şi îmi doresc să-i pot îndruma corect în carieră. Și deja sunt discuții cu mai multe cluburi pentru a propune cât mai multe profiluri de jucători de care ar fi interesate cluburile respective.

- De ce ţi-ai propus să faci acest lucru? Să ajuţi tinerii jucători români să facă pasul către cluburi din Franţa. Putem vorbi de ideea de a-i impresaria sau suportul tău este oferit mai degrabă benevol şi doar eventual în anumite condiţii obţii şi tu ceva beneficii?

- Pentru început îi susţin benevol, fără absolut niciun avantaj material. Şi, sincer, îmi doresc să fac asta pentru că îmi doresc să reuşesc să fac ce alții au avut posibilitatea și nu au dorit. Vorbesc de români. Ştiu destui jucători buni, români, care au ajuns să joace în Franţa, au ajuns să se stabilească în Franţa, graţie rugbiului, să-şi facă un rost în Franţa şi apoi, nu ştiu, parcă într-un fel s-au rupt de tot ceea ce înseamnă acest sport. Parcă nu au dat acel ceva înapoi rugbiului. Plus că, prin planul meu, pot obţine o satisfacție enormă doar când mă gândesc că, în câțiva ani, jucătorii aduși de mine în Franța ar putea forma nucleul de bază la naționala României. Cumva, însă, o să merg şi pe ideea de co-impresar pentru a avea drepturi depline. 

- Cu ce cluburi din Franţa colaborezi? Din partea căror cluburi ai obţinut cea mai mare deschidere?

- Păi, în primul rând, sunt cluburile la care am jucat, pentru că mie în permanenţă mi-a plăcut să las loc de "Bună Ziua" pe unde am trecut şi atunci oamenii acceptă să colaboreze cu mine cu plăcere. Deci vorbim de Colomiers, Rouen şi Perigueux. Dar apoi, fără falsă modestie, cred că toate cluburile din primele două discuţii ar accepta să ia în calcul propunerile mele, dacă mă gândesc că aş avea vreun jucător potrivit pentru cerinţele lor, însă în special mă gândesc la Pau, Toulouse, Bordeaux sau Valence Romans, pe aici pe undeva.

- Spune-ne câteva cazuri concrete de mutări parafate până acum.

- N-aş prea vrea să dau nume până când ei nu ajung la un nivel rezonabil, dar pot să spun că am un copil, Andrei, la Pau, în TOP 14, mai am un pilier foarte bun pe punctul de a semna cu Valence Romans şi încă doi băieţi în discuţii avansate cu Rouen. Sunt convins că, dacă o să fie cazul, la momentul potrivit o să se afle despre toate aceste mutări, despre copiii crescuţi în Franţa.

- La un calcul simplu am descoperit peste 70 de jucători gruzini în loturile lărgite ale echipelor din primele două divizii franceze. În ceea ce priveşte jucătorii români aflaţi într-o asemenea situaţie, cred că poţi să-i numeri pe degetele de la o mână. Putem spune că aici s-a făcut diferenţa în ultimii ani? Că ei au profitat de orice ocazie avută pentru a ajunge să se antreneze alături de cei mai buni jucători din lume, la cluburi ce oferă printre cele mai bune condiţii din lume?

- Cred că toţi cei care mai suntem limpezi la minte ştim că aici s-a făcut diferenţa, fără nicio ezitare. Unii au acceptat provocările, alţii mai puţin şi aşa ei au ajuns să aibă zeci de jucători în primele două divizii din Franţa, iar noi ne-am dus la vale inclusiv la nivel de rezultate înregistrate cu echipa naţională. Şi nu doar în meciurile directe cu Georgia ci şi în celelalte meciuri. Şi vreau să-ţi mai spun o chestie. Eu vreau să pun în faţa factorul uman, acel factor de bunăstare comună, factor care din păcate s-a cam pierdut în România şi în Republica Moldova. Văd tot mai mulţi oameni, oficiali, jucători care trag doar pentru ei, fiecare pentru el, iar de aici nu cred că poate să iasă ceva bun.

- Ce i-ai spune unui jucător român care refuză transferul în Franţa? Ştim amândoi că au existat cazuri de jucători români care s-au mulţumit să rămână în campionatul naţional.

- Depinde de vârsta despre care vorbim. Eu, de exemplu, mi-am propus să mă axez pe promovarea jucătorilor tineri, de până în 20 de ani, care să vină aici şi să poată să meargă în paralel, pentru început, cu rugbiul şi cu şcoala. Văd în treaba asta o chestie win-win, dacă totuşi nu reuşeşti să te dezvolţi ca rugbist, pentru că există şi riscul ăsta, măcar faci o şcoală în străinătate, înveţi lucruri noi, înveţi o limbă străină, te poţi perfecţiona în limba respectivă, dacă aveai deja cunoştinţe de franceză, etc. Deci există foarte, foarte multe avantaje, dacă accepţi să faci acest pas, dar clar nu e un pas uşor de făcut. Poate că o să fie necesar să ajungi în Franţa şi să munceşti de două ori mai mult decât cei de aici. Cuvântul de ordine este muncă şi, evident, dorinţa de a munci. Altfel nu se poate. Revenind la întrebarea ta, aş zice că, cei tineri, care au până în 20 de ani, dacă au această posibilitate, de a se muta în Franţa, şi totuşi refuză aş zice că pur și simplu ei dau cu piciorul la o viață mai bună și poate chiar la şansa de a deveni mari la figurat, nişte rugbişti mari, importanţi. Despre seniori mă abțin, pentru că e mai greu și aici treaba diferă de la caz la caz. Însă cred că în ambele cazuri ar predomina frica de a face pasul și a demonstra că pot. Deci aici cuvintele cheie ar fi să nu fie fricoși și să-și ia soarta în mâini. Jucătorii trebuie să-şi înfrunte fricile, indiferent de vârstă, să treacă peste ele şi să ia calea străinătăţii. Un jucător trebuie să meargă să joace într-un campionat tare, dacă are ocazia.

- Crezi că există pericolul ca un jucător român, odată ajuns în Franţa, să refuze să mai joace pentru naţionala României, văzând diferenţa dintre condiţiile de pregătire şi de motivare financiară de acolo şi cele existente aici? Mă gândesc că poate or să existe jucători care îşi fac un rost acolo şi nu vor dori să-şi rişte contractul de acolo pentru condiţiile pe care le găsesc la lotul naţional al României.

- Da, există şi acest pericol, cum zici tu, dar eu văd altfel lucrurile. Adică mă gândesc că eu şi România ar trebui totuşi să fim mândri că am putea avea astfel de cazuri, am putea să ne bucurăm pentru copil că ar merge la mai bine. Sigur, probabil te gândeşti şi la cazul Theo Dan, care joacă pentru naţionala Angliei, un caz care însă nu este chiar unul similar. Adică mă gândesc că băiatul, cumva, s-a născut şi a crescut direct în Anglia, altă viaţă, alte condiţii, dar chiar şi aşa cred că ar trebui să ne mândrim cu el pentru că sunt convins că toată lumea ştie că Theo Dan are gene române în el.

- Cum privesc oficialii Federaţiei Române de Rugby această idee? De a întreprinde demersurile necesare pentru a ajuta tinerii rugbişti români să ajungă în Franţa. Ce feedback ai primit până acum?

- Poate o să surprindă, dar să ştii că, în general, oamenii au fost super deschişi şi voluntari să ajute şi ţin să le mulţumesc pe această cale. Au fost ceva probleme când a venit vorba să discut cu antrenorii de pe la cluburi, dar până la urmă s-a găsit rezolvare şi, în general, mă gândesc că tot timpul trebuie să existe câte o rezolvare astfel încât toată lumea să fie mulţumită.

- Anul viitor jucăm meciurile de calificare la Cupa Mondială de rugby din 2027. Cum vezi situaţia în care se află naţionala României? Mai putem emite pretenţii la o calificare?

- Cu siguranţă România încă are locul ei la Cupa Mondială şi dacă facem paşii corecţi, nu o să pierdem niciodată locul la Cupa Mondială. Tradiţia ne obligă. Iar la momentul actual văd o situaţie îmbucurătoare, mai ales după victoria obţinută în vară, împotriva Statelor Unite ale Americii, 22-20 în deplasare. Sigur, am avut şi înfrângerea cu Canada, 22-35, dar consider că acel meci a fost un accident şi atât. Cred că selecţionerul David Gerard este pe drumul cel bun şi îl felicit pentru munca depusă.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰