Fotbalist englez, trecut pe la Arsenal şi Birmingham, răpus de o boală cruntă la doar 35 de ani
Fundaşul englez Samuel Oji, fost jucător la Arsenal Londra şi la Birmingham, a murit în noaptea de sâmbătă spre duminică, la doar 35 de ani.
- Samuel Oji a jucat în ultimii ani ai carierei la Highgate United.
Samuel Oji, născut şi crescut la Londra, a început fotbalul la Arsenal, club pentru care a evoluat până la vârsta de 19 ani. Conform Mirror Online, pentru că şi-a dat seama că are, totuşi, şanse minime de a ajunge la prima echipă a lui Arsenal, Samuel Oji a acceptat să-şi încerce norocul la alte cluburi.
A trecut pe la Birmingham, Doncaster Rovers, Leyton Orient, Limerick sau Galway United. De-a lungul carierei a fost evaluat în permanenţă la 75.000 de euro, indiferent că a evoluat la cluburi din Anglia, Irlanda sau Suedia.
Pe finalul carierei a ajuns la Highgate United, grupare pentru care a semnat în august 2018. În cei trei ani petrecuţi la Highgate United, Samuel Oji a devenit liderul, căpitanul şi vedeta echipei. Totuşi, în ultimele luni, Oji a avut de suferit din cauza unei boli crunte.
Reprezentanţii clubului Highgate United au anunţat decesul fotbalistului
De altfel, reprezentanţii clubului Highgate United au anunţat, sâmbătă dimineaţa, decesul lui Oji, deşi vineri seara se dădeau asigurări că fotbalistul continuă să lupte pentru viaţa lui.
Imediat au început să curgă mesaje de condoleanţe, făcându-se în special trimitere către soţia şi copiii fotbalistului care au suferit o lovitură atât de dură. Unul dintre primii mari jucători care au trimis mesaje de condoleanţe a fost Lee Hendrie, fost internaţional englez, şi fost jucător la Aston Villa, Sheffield United, Leicester, dar şi fost jucător Highgate United, clubul pentru care a jucat şi Oji în ultimii ani ai carierei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰