FRF, despre Mircea Lucescu: O legendă. A purtat tricolorul pe cele mai înalte culmi ale succesului mondial

Este o zi de doliu pentru fotbalul românesc și internațional. Mircea Lucescu, una dintre cele mai mari legende ale sportului a murit la 80 de ani. Federația Română de Fotbal vorbește despre o pierdere imposibil de înlocuit. În semn de respect, FRF suspendă procesul de numire a unui nou selecționer și pregătește momente de reculegere în toate competițiile interne.

de Larisa Andreescu

la 07.04.2026 , 21:41

Mircea Lucescu FRF, despre Mircea Lucescu: O legendă. A purtat tricolorul pe cele mai înalte culmi ale succesului mondial - Profimedia

Este o zi neagră pentru România și pentru fotbalul mondial - este mesajul Federației Române de Fotbal (FRF) după decesul lui Mircea Lucescu. Președintele FRF, Răzvan Burleanu, spune că este o zi neagră pentru fotbalul mondial și suspendă procesul de numire a unui nou selecționer.

„Federația Română de Fotbal își exprimă regretul nemărginit în urma decesului celui care a fost, este și va rămâne o legendă absolută: Mircea Lucescu. Fotbalul nostru pierde astăzi nu doar un tactician genial, ci un mentor, un vizionar și un simbol național care a purtat tricolorul pe cele mai înalte culmi ale succesului mondial”, a transmis FRF.

Potrivit FRF, Mircea Lucescu a lăsat în urmă o moștenire colosală, greu de egalat în istoria sportului rege.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

„Ca jucător, a fost esența eleganței și a inteligenței în teren. Emblematic pentru Dinamo București, club alături de care a cucerit 7 titluri de campion, Lucescu a strălucit și sub culorile echipei naționale. Momentul de referință rămâne Cupa Mondială din 1970, unde, din postura de căpitan al “Generației de la Guadalajara”, a înfruntat legende precum Pelé și Bobby Moore. Însă adevărata sa dimensiune de geniu s-a văzut pe banca tehnică. Mircea Lucescu a fost antrenorul care a adus fotbalul modern în România, ducând echipa națională la EURO 1984 și punând bazele marii echipe a Corvinului Hunedoara. Succesele sale internaționale, trofeele europene cucerite, triumfurile cu Galatasaray și Beşiktaş în Turcia, perioada de la Şahtior Doneţk, în Ucraina, l-au plasat în panteonul celor mai titrați antrenori din istoria fotbalului mondial. În vara lui 2024 s-a întors la Echipa Națională pe care a iubit-o fără margini. Sub conducerea sa, România a reușit o campanie de excepție în Liga Națiunilor, șase victorii din șase meciuri, în urma căreia reprezentativa noastră a obținut locul în play-off-ul din martie, pentru accederea la Campionatul Mondial din vara aceasta”, transmite FRF.

„Este o zi neagră pentru România și pentru fotbalul mondial. Ne-a părăsit un om care a trăit prin și pentru fotbal în fiecare secundă a existenței sale. Mircea Lucescu nu a fost doar un antrenor, ci un profesor de viață pentru generații întregi de jucători. A fost un om care a iubit acest sport mai mult decât orice în viață, iar impactul său asupra fotbalului nostru este incomensurabil. În aceste momente de grea încercare, gândurile noastre se îndreaptă către familia îndurerată. Rămânem cu lecțiile sale, cu eleganța domniei sale și cu un gol imens care nu va putea fi umplut niciodată. Drum lin printre stele, Domnule Lucescu”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal.

Federația Română de Fotbal anunță organizarea unui moment de reculegere în memoria lui Mircea Lucescu înaintea partidelor din următoarea etapă, în competițiile Superliga, Liga 2 și Liga 3, dar și în Superligă feminină.

„Rămas bun, Mircea Lucescu! Îți mulțumim pentru tot ce ai dăruit fotbalului românesc! Dumnezeu să te odihnească în pace”, se mai arată în mesajul FRF.

În acest context plin de suferință pentru întreaga familie a fotbalului românesc, FRF anunță că procesul de numire a unui nou selecționer va fi suspendat pe o perioadă nedeterminată.

Larisa Andreescu Like

Fac parte din echipa Observator din 2016, lucrând în prezent ca Editor de Content. În fiecare zi urmăresc fluxul știrilor din România și din lume, aleg ce contează și mă asigur că informațiile ajung rapid, clar și corect la cititori.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să nu mai mergeţi deloc în vacanţă anul acesta?
Observator » Sport » FRF, despre Mircea Lucescu: O legendă. A purtat tricolorul pe cele mai înalte culmi ale succesului mondial