Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Gică Hagi, protagonistul primului episod al seriei Discovering de pe platforma FIFA+

Cel mai bun jucător român Gheorghe Hagi este protagonistul primului episod al seriei Discovering de pe nou-lansata platformă de streaming a FIFA, notează news.ro.

de Redactia Observator

la 13.04.2022 , 17:42

Gică Hagi, protagonistul primului episod al seriei Discovering de pe platforma FIFA+ - fifa.com

Forul mondial a anunţat lansarea serviciului de streaming FIFA+, care promite o mare cantitate de conţinut live şi înregistrat, urmând să fie gratuit, cel puţin la început. FIFA+ va oferi echivalentul a 40.000 de meciuri transmise în direct pe an, vor fi transmise în jur de 1.400 de meciuri pe lună, iar numărul acestora va creşte în timp la 4.000 de meciuri live pe lună. Însă, pe FIFA+ nu vor putea fi văzute în direct meciuri din marile campionate ale lumii, ale căror drepturi sunt deja vândute pentru sume foarte mari.

Cel puţin la început, FIFA+ va fi gratuit şi va afişa reclame

În schimb, vor fi transmise meciuri din campionate mai puţin populare, precum cele din Polonia, Danemarca, Mexic, Angola şi altele. Nu vor lipsi nici meciurile de fotbal feminin. Dincolo de transmisiunile live, vor exista numeroase înregistrări şi documentare, despre actuali şi foşti mari fotbalişti. În seria Discovering, primul episod îi este dedicat lui Gheorghe Hagi, probabil cel mai bun jucător român din toate timpurile, care a impresionat mai ales prin evoluţia lui şi a naţionalei României la Cupa Mondială din SUA, în 1994.

Articolul continuă după reclamă

"M-am născut să câştig, nu să exist, ăsta este motto-ul meu", spune Hagi în filmul de 20 de minute care îl portretizează şi care insistă pe participările României la ediţiile Cupei Mondiale din 1990, 1994 şi 1998. Următoarele două episoade ale Discovering le sunt dedicate camerunezului Roger Milla şi mexicanului Hugo Sanchez. FIFA speră ca prin noul serviciu de streaming să contribuie şi la creşterea interesului pentru Cupa Mondială din 2022, chiar dacă pe acesta nu vor fi transmise meciurile din Qatar. Forul mondial ţinteşte un număr de 200 de milioane de utilizatori ai noii sale platforme până la finalul anului.

Cel puţin la început, FIFA+ va fi gratuit şi va afişa reclame. Mai mult, se pare că meciurile pot fi urmărire chiar şi fără crearea unui cont. Cei de la FIFA spun, însă, că modelul de business s-ar putea schimba pe viitor, în funcţie de evoluţia serviciului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Unde veți petrece sărbătorile, în ţară sau în străinătate?
Observator » Sport » Gică Hagi, protagonistul primului episod al seriei Discovering de pe platforma FIFA+