Update Israel - România 1-2. Tricolorii au reușit să se califice la EURO 2024! Naționala de fotbal va juca la turneul final din Germania
Israel - România scor 1-2, în preliminariile EURO 2024. Naţionala de fotbal a României a câștigat, sâmbătă seara, meciul decisiv cu Israel pentru calificarea la Campionatul European din 2024. Tricolorii aveau nevoie de un egal pentru a se califica în grupele EURO 2024. După acest rezultat, naționala de fotbal are locul garantat la EURO 2024 Germania!
- Ce vor românii de la România? Fii parte a campaniei Observator. Spune-ne ce vrei TU de la România printr-un video de 30 de secunde
- Maia Sandu a câştigat un nou mandat de preşedinte al Republicii Moldova. Conduce cu 55.32% după numărarea a peste 99% dintre voturi
Echipa națională de fotbal a României a învins, sâmbătă seară, echipa Israelului, în al nouălea meci al Grupei I de calificare la EURO 2024. În urma victoriei, s-a califcat la Campionatul European de fotbal 2024, din Germania.
Naționala s-a calificat la EURO 2024 după ce a învins, cu 2-1, reprezentanta Israelului. România a încasat un gol de la Israel în minutul 2. Tricolorii s-au repliat repede și Pușcaș a înscris, reușind egalarea, în cel de-al zecelea minut al partidei. La pauză, echipele au intrat la vestiare cu scorul de 1-1.
După două schimbări în tabăra israeliană până în minutul 62, Ianis Hagi a înscris în minutul 63, punând încă un punct pe tabelă în dreptul tricolorilor. Fotbaliștii naționalei au avut mai multe ocazii de gol până la final, însă scorul a rămas neschimbat. În minutul 84, Mihăilă a faultat din spate, astfel că a fost eliminat de pe teren cu cartonaș roșu de către arbitrul francez, Letexier.
România se află pe primul loc în grupa de calificare cu 19 puncte și va mai disputa un singur meci, cu Elveția. Indiferent de scorul din meciul cu elvețienii, România este calificată la EURO 2024.
Desfășurarea LIVE TEXT a partidei Israel - România 1-2
Minutul 90+. ROMÂNIA S-A CALIFICAT LA EURO 2024!
Minutul 84: Valentin Mihăilă a primit caronaşul roşu, după un fault dur la decarul israelian.
Minutul 74: Răzvan Marin ratează cu poarta goală! Ocazie incredibilă pentru tricolori.
Minutul 64: Gol România! Ianis Hagi a înscris cu un șut cu stângul din careu!
Minutul 59: Israelul caută golul. Zahavi a executat o lovitură liberă de la 20 de metri. Mingea a trecut peste poartă.
Minutul 46: A început repriza a doua. Încă 45 de minute îi despart pe jucătorii naționalei de fotbal de EUROI 2024.
Minutul 45: Israelul și România, la egalitate după prima repriză. La acest scor tricolorii merg la EURO 2024, în Germania!
Minutul 38: România nu duce lipsă de ocazii! Puşcaş a fost aproape să înscrie un gol fabulos. A primit o centrare perfectă şi a încercat să marcheze cu călcâiul. Portarul gazdelor a reuşit să intervină salvator.
Minutul 24: Ocazie uriașă pentru România! Denis Drăguş a şutat din nou în bară. Mingea a ajuns la Ianis Hagi, care nu a prins spaţiul porţii şi a trimis mult peste transversală.
Minutul. 12: O nouă ocazie mare pentru tricolori. Răzvan Marin a șutat de la mare distanţă, însă portarul israelian a respins balonul. Mingea a ajuns iar la Puşcaş, dar acesta era în unghi şi nu a putut finaliza, aşa cum a făcut-o la faza precedentă.
Minutul 10. Gol România! Pușcaș înscrie în poarta israelienilor, după un șut superb executat de Drăguș! Tricolorii egalizează.
Minutul 2. Gol Israel! Început cum nu se poate mai rău. Tricolorii au primit gol după un corner. Zahavi a fost scăpat din marcaj şi a înscris cu uşurinţă.
Minutul 1: A început meciul care-i poate duce pe tricolori la EURO 2024. Hai, România!
Echipa naţională a României întâlneşte selecţionata Israelului, sâmbătă, de la ora 21:45, pe Pancho Arena din Felcsut (Ungaria), în penultima sa partidă din cadrul preliminariilor EURO 2024. În cazul unei victorii sau al unui rezultat de egalitate, "tricolorii" obţin calificarea la turneul final înaintea ultimei partide, cea cu Elveţia, programată la 21 noiembrie (21:45) pe Arena Naţională din Bucureşti.
UPDATE. Echipa de start a României pentru meciul cu Israel
Echipa națională de fotbal a României a anunțat, sâmbătă seară, primul 11 care va juca pentru calificarea României la Campionatul European din 2024, în meciul contra Israel.
Pentru România vor juca în primul 11:
12. Moldovan – 2. Rațiu, 3. Drăgușin, 15. Burcă, 11. Bancu – 18. R. Marin, 5. Screciu, 10. Stanciu-cpt. – 14. Hagi, 9. Pușcaș, 19. Drăguș.
Rezerve: 1. Niță, 16. Radu – 4. Rus, 6. M. Marin, 7. Alibec, 8. Cicâldău, 13. Mihăilă, 17. Fl. Coman, 20. Olaru, 21. Moruțan, 22. Mogoș, 23. Dumitrescu.
Edi Iordănescu, încrezător: Este datoria noastră să ne îndeplinim acest obiectiv
Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Edward Iordănescu, a declarat, vineri seara, într-o conferinţă de presă, susţinută înaintea partidei cu Israel, penultima din preliminariile EURO 2024, că jucătorii săi au nevoie de curaj şi echilibru pentru a face ultimul pas şi a califica prima reprezentativă la turneul final după opt ani.
"Am venit aici foarte conştienţi de momentul pe care îl avem în faţă. E un moment pe care îl căutăm de foarte mult timp. Am venit cu multă încredere şi convingere, cu multă muncă şi sacrificii. Suntem în acelaşi timp conştienţi că e nevoie de mult curaj şi echilibru pentru a face acest ultim pas şi să calificăm naţionala la EURO după opt ani. Avem o responsabilitate foarte mare pentru că sunt mulţi ani de când echipa naţională nu a mai fost la un turneu final. Dar este datoria noastră să ne îndeplinim acest obiectiv. Am încredere totală în băieţii de la echipa naţională. Iar dacă noi confirmăm şi ne calificăm înseamnă că toată munca noastră de până acum a fost una potrivită", a afirmat el.
"Suntem bucuroşi să avem cea mai bună apărare din grupă şi una dintre cele mai bune din toate grupele. Am luat în total 4 goluri, dar 50% le-am primit cu Elveţia. Dar acest lucru nu ne garantează mâine nimic, trebuie să continuăm să muncim şi să credem în obiectivul nostru. Suntem conştienţi de presiunea şi provocarea pe care o avem în faţă, dar grupul este pregătit pentru absolut tot", a adăugat selecţionerul.
Lotul României la meciul decisiv cu Israelul
Selecţionerul Edward Iordănescu a decis jucătorii ce vor fi în lot la meciul din această seară, din Ungaria, în care România va întâlni Israel şi poate obţine calificarea la EURO 2024.
1. Florin NIŢĂ • 2. Andrei RAŢIU • 3. Radu DRĂGUŞIN • 4. Adrian RUS • 5. Vladimir SCRECIU • 6. Marius MARIN • 7. Denis ALIBEC • 8. Alexandru CICÂLDĂU • 9. George PUŞCAŞ • 10. Nicolae STANCIU • 11. Nicuşor BANCU • 12. Horaţiu MOLDOVAN • 13. Valentin MIHĂILĂ • 14. Ianis HAGI • 15. Andrei BURCĂ • 16. Ionuţ RADU • 17. Florinel COMAN • 18. Răzvan MARIN • 19. Denis DRĂGUŞ • 20. Darius OLARU • 21. Olimpiu MORUŢAN • 22. Vasile MOGOŞ • 23. Andres DUMITRESCU.
În acest moment, România ocupă locul secund în clasamentul Grupei I, cu 16 puncte după 8 jocuri, la egalitate cu Elveţia, care are însă un golaveraj mai bun. Pe poziţia a treia se află Israel, 12 p, Kosovo, 10 p, Belarus, 6 p, Andorra, 2 p.
500 de români vor fi în tribune la meciul lsrael - România, de la Felcsut
Aproximativ 500 de români vor asista la meciul echipei naţionale cu Israel, de la Felcsut, care poate aduce calificarea tricolorilor la Campionatul European din 2024, informează FRF.
Porţile de acces se deschid la ora locală 19:00. Singura posibilitatea de transfer între Felcsut şi Budapesta este cu maşina şi se recomandă parcarea autovehiculului aici. Organizatorii partidei au anunţat că spectatorii trebuie să prezinte un act de identitate la intrare, acelaşi pe care l-au urcat în platformă la momentul achiziţionării biletului, şi să nu aibă asupra lor un bagaj mai mare de dimensiunea unei foi A4.
În plus, faţă de obiectele personale, spectatorii pot intra doar cu steagurile oficiale ale celor două ţări. Aceştia riscă evacuarea dacă manifestă comportament rasist, xenofob, indecent sau comportament care poate fi interpretat ca având o motivaţie ideologică, religioasă sau politică, sau dacă va afişa slogane sau embleme cu astfel de conţinut.
EURO 2024. Ce meciuri mai sunt de disputat în Grupa I
- 18 noiembrie, ora 21:45: Israel – România
- 18 noiembrie, ora 21:45: Elveția – Kosovo
- 18 noiembrie, ora 21:45: Belarus – Andorra
- 21 noiembrie, ora 21:45: România – Elveția (Antena 1 şi AntenaPLAY)
- 21 noiembrie, ora 21:45: Andorra – Israel
- 21 noiembrie, ora 21:45: Kosovo – Belarus
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰