Antena Meniu Search
x

Curs valutar

ISTORIA JO: La Montreal, în 1976, românca Nadia Comăneci a intrat în istorie obţinând primul 10 olimpic al gimnasticii (VIDEO)

Cea de-a XXI-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară a avut loc în perioada 17 iulie - 1 august 1976, la Montreal (Canada). Pentru români, Olimpiada de la Montreal a fost cea mai importantă de până atunci, competiţia fiind numită ulterior "Olimpiada Nadia Comăneci".

de Redactia Observator

la 03.08.2016 , 10:29

Cea de-a XXI-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară a avut loc în perioada 17 iulie - 1 august 1976, la Montreal (Canada). Pentru români, Olimpiada de la Montreal a fost cea mai importantă de până atunci, competiţia fiind numită ulterior "Olimpiada Nadia Comăneci".

Montreal a fost ales drept oraș-gazdă în mai 1970, în defavoarea celorlalte două orașe aflate printre favorite, Moscova și Los Angeles. Acestea din urmă au fost gazde ale următoarelor două ediții ale Jocurilor Olimpice, din 1980 și respectiv 1984.

Jocurile Olimpice au fost deschise de Regina Elisabeta a II-a, în cadrul unei ceremonii la care a participat întreaga familie regală.

Articolul continuă după reclamă

Flacăra olimpică a fost transmisă electronic de la Atena la Ottawa, printr-un puls electronic derivat de la flacăra olimpică existentă. Din Ottawa, a fost dusă la Montreal. Flacăra s-a stins la câteva zile de la deschiderea Jocurilor Olimpice, după o furtună, dar un oficial sportiv a reaprins-o cu o brichetă. Organizatorii au stins-o din nou și au aprins-o folosind o sursă a flăcării originale.

Organizarea Jocurilor Olimpice a adus prejudicii financiare importante orașului Montreal, care s-a confruntat cu datorii imediat după terminarea competiţiei. Stadionul olimpic, proiectat de arhitectul francez Roger Taillibert, a rămas un monument cu un deficit major, pentru că nu a avut niciodată un acoperiș retractabil. Jocurile Olimpice din 1976 au fost cele mai scumpe din istoria acestui eveniment sportiv.

Nadia Comăneci a scris istoria la JO de la Montreal

La doar 14 ani, românca Nadia Comăneci a devenit o stea a Jocurilor Olimpice de vară de la Montreal.

Pe 18 iulie 1976, Nadia Comăneci intra în istoria sportului mondial şi devenea regina gimnasticii, obţinând primul 10 şi surprinzând o lume întreagă, dar şi tabela de marcaj, care nu era pregătită pentru o astfel de notă şi a afişat 1.00.

Deşi potrivit codului de punctaj de la acea vreme al Federaţiei Internaţionale de Gimnastică (FIG) nota maximă posibilă era 10, până în 1976 se considera că aceasta este imposibil de atins. Înainte de JO de la Montreal, firma Omega, sponsor oficial al competiţiei, i-a întrebat pe responsabilii Comitetului Internaţional Olimpic câte cifre trebuie să aibă tabela de scor, iar răspunsul a fost că sunt suficiente trei cifre, deoarece nota 10 va fi imposibil de obţinut de către vreun gimnast.

Cu toate acestea, Nadia Comăneci a obţinut primul 10 din gimnastică executând perfect un exerciţiu la paralele chiar în cadrul ediţiei din 1976 a Jocurilor Olimpice.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Nadia a obţinut nota 10 la Olimpiadă de șapte ori, câștigând trei medalii de aur (individual compus, la bârnă și la paralele), o medalie de argint (echipă compus) și bronz (sol).

Alte rezultate remarcabile

Alte trei medalii de aur la fete au fost câștigate de rusoaica Neli Kim. Nikolai Andrianov din URSS a câștigat patru medalii de aur, devenind campion olimpic absolut.

Viktor Saneiev, reprezentant al Uniunii Sovietice, a câștigat cel de-al treilea titlu consecutiv la sărituri. Alberto Juantorena din Cuba a fost primul câștigător al ambelor competiții, de 400 și 800 de metri, la aceeași olimpiadă. Boris Onișcenko, membru al echipei de pentatlon, a fost eliminat din competiție, după ce s-a descoperit că își modificase arma pentru proba de scrimă. Ca urmare a acestui fapt, întreaga echipă de pentatlon modern a fost descalificată.

Cinci boxeri americani, Sugar Ray Leonard, Leon Spinks, Michael Spinks, Leo Randolph și Howard Davis Jr., au câștigat medaliile de aur la proba de box. A fost cea mai bună echipă de box pe care au avut-o vreodată Statele Unite.

Gimnastul japonez Shun Fujimoto și-a fracturat piciorul în timpul evoluției la sol. Dat fiind că în acel moment punctajul între Japonia și URSS era foarte strâns, Fujimoto a ascuns gravitatea accidentului pentru a putea evolua în continuare. A reușit să ducă la bun sfârșit evoluția la inele, obținând nota 9,7 și asigurând astfel medalia de aur Japoniei.

Canada, țara gazdă, a câștigat cinci medalii de argint și șase de bronz. A fost pentru prima dată în istoria Jocurilor când Canada nu a câștigat nicio medalie de aur.

În total, au participat 6.084 de sportivi, dintre care 1.260 femei. S-a concurat în 198 de probe din 21 de sporturi. Lotul olimpic al sovieticilor a terminat pe primul loc în clasamentul general, cu 49 de medalii de aur, 41 de argint și 35 de bronz. Pe locul doi s-au aflat sportivii din Germania de Est, cu 40 de medalii de aur, 25 de argint și tot atâtea de bronz. Sportivii din SUA au terminat pe podium, cu 34 de aur, 35 de argint și 25 de bronz.

România s-a clasat pe locul 9 în clasamentul pe medalii, cu 27 de reușite dintre care 4 de aur, 9 de argint și 14 de bronz. Dintre cele patru de aur, trei au fost obținute de Nadia Comăneci. Cea de-a patra a fost cucerită de kaiacistul Vasile Dîba, la proba de 500 m simplu, introdusă în premieră la Jocurile Olimpice. Echipa de handbal a României, alcătuită din Constantin Tudosie, Radu Voina, Nicolae Munteanu, Cornel Penu, Werner Stöckl, Roland Gunesch, Gabriel Kicsid, Ghiță Licu, Alexandru Fölker, Cristian Gațu, Mircea Grabovschi, Ștefan Birtalan, Adrian Cosma și Cezar Drăgăniță a devenit vicecampioană olimpică.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Sport » ISTORIA JO: La Montreal, în 1976, românca Nadia Comăneci a intrat în istorie obţinând primul 10 olimpic al gimnasticii (VIDEO)