Karim Benzema, cel mai bun jucător UEFA al anului: ''Vreau să câştig Cupa Mondială''
Karim Benzema, atacantul francez al echipei de fotbal Real Madrid, ales cel mai bun jucător UEFA al anului, joi, la Istanbul, a afirmat că "a trăit cel mai bun an al carierei sale" cu formaţia madrilenă, dar se îndreaptă spre unul din visele sale la echipa naţională, câştigarea Cupei Mondiale, relatează AFP.
"Anul acesta a fost cel mai bun al carierei mele la nivel personal, am jucat mai bine şi probabil am fost mai bun. Dar când intru pe teren, eu mă gândesc la colectiv. Este clar că această Ligă a Campionilor (al cincilea său trofeu) a fost cea mai dificilă, cu PSG, Chelsea şi apoi Manchester City. Au fost meciuri importante, dificile pentru noi, dar nu am cedat şi ne-am bătut până în ultimul moment. A fost cea mai dificilă, dar şi cea mai frumoasă", a spus Benzema.
Benzema este favorit la Balonul de Aur
"Acum mă gândesc la Cupa Mondială, la echipa naţională, unde este altceva, un alt grup, o altă lume. Există posibilitatea să joc o Cupă Mondială şi sper să fac parte din echipă. Dar nu am nimic de demonstrat, chiar dacă îmi doresc să câştig Cupa Mondială. Eu nu joc fotbal pentru a demonstra ceva...Eu joc pentru că iubesc fotbalul", a adăugat Benzema, potrivit agerpres.ro.
Benzema, care are 34 de ani, favorit la Balonul de Aur, a fost preferat portarului belgian Thibaut Courtois, colegul său de la Real Madrid, şi altui belgian, Kevin De Bruyne, mijlocaşul lui Manchester City.
Benzema a fost principalul artizan al câştigării celei de-a 14-a Ligi a Campionilor de către Real, terminând golgheter al competiţiei, cu 15 reuşite. În sezonul 2021/2022, Benzema a marcat 44 de goluri în 46 de meciuri pentru echipa madrilenă, cu care a câştigat şi campionatul Spaniei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰