Observator » Sport » Neymar și alți doi jucători de la Paris Saint Germain, infectați cu noul coronavirus

Neymar și alți doi jucători de la Paris Saint Germain, infectați cu noul coronavirus

Fotbaliștii lui Paris Saint Germain s-ar fi infectat în vacanță în Ibiza Neymar, Di Maria și un alt fotbalist de la Paris Saint Germain s-au infectat cu noul coronavirus - Profimedia
Cristi Ioniţă | Timp citire: 1 minut
Publicat la 02.09.2020, 17:52 | Modificat la 02.09.2020, 18:05

Trei jucători de top de la Paris Saint Germain, în frunte cu brazilianul Neymar, au fost confirmați ca fiind infectați cu noul coronavirus.

  • Neymar, Paredes și Di Maria s-ar fi infectat cu noul coronavirus în vacanța din Ibiza.

Deși reprezentanții clubului francez au precizat doar că trei jucători ai echipei sunt infectați cu noul coronavirus, există informații conform cărora cei trei jucători ar fi Neymar, Angel Di Maria și Leandro Paredes.

Conform L'Equipe, cei trei fotbaliști sud-americani s-ar fi infectat după ce ar fi fost împreună în vacanță în Ibiza, Spania, o zonă cu număr mare de infectări cu noul coronavirus din cauza sezonului turistic și a faptului că mulți turiști nu respectă regulile impuse de autoritățile spaniole.

Neymar, Paredes și Di Maria ar urma să petreacă o săptămână în carantină și foarte probabil vor rata următorul meci al echipei pariziene.

Articolul continuă după reclamă