Video Nume grele la Campionatul naţional de skandenberg de la Rădăuţi. Maestru de ceremonii a fost celebrul Radu Valahu
Şi-au strâns mâna... şi s-a lăsat cu strigături. Peste 400 de sportivi din toată ţara s-au adunat în acest weekend la Rădăuţi, unde a avut loc campionatul naţional de skandenberg. Competiţia a fost una cu multă adrenalină, emoţii şi orgolii, iar la final s-au afirmat nume noi în domeniu. Toţi participanţii spun că a fost cea mai reuşită ediţie.
Timp de două zile, 410 concurenţi şi-au măsurat puterile la Rădăuţi, în cadrul celei de-a 15-a ediţii a campionatului naţional de skandenberg. Printre numele mari şi-au găsit locul şi noile talente. La doar 21 de ani, Gabriel Enache, un sublocotenent de Aviaţie, a reuşit să-şi învingă toţi adversarii: "Din punct de vedere al gradului de dificultate, această competiţie, din cele 15 campionate naţionale de până acum, este la cel mai înalt nivel. Să spunem că acesta este apogeul campionatelor naţionale în skandenbergul românesc".
Cea mai aşteptată prestaţie a fost cea a lui Ion Oncescu
Invitat special a fost campionul mondial John Brzenk, care a venit să susţină concurenţii români în această provocare. Maestru de ceremonii a fost celebrul Radu Valahu, cel care i-a încurajat pe toţi sportivii. "Ne-am mobilizat foarte bine aici si le-am pus la dispozitie tuturor sportivilor transportul gratuit le-am oferit si o masa", a declarat Andrei Chipreanov, organizator.
Cea mai aşteptată prestaţie a fost cea a lui Ion Oncescu, multiplu campion mondial la skandenberg. Acesta şi-a comentat singur prestaţia din finala campionatului, finală pe care de altfel a şi reuşit să o câştige. "Toata copilaria eram asa ca o torpila asa sa castig, sa castig, acum m-am mai domolit dar in continuare sunt cel mai puternic", a spus Ion Oncescu.
Concursul a avut nouă categorii, de la juniori la maeştri. Premiul cel mare a fost de cinci mii de lei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰