Video Povestea fascinantă a lui Ivan Patzaichin, "un om al oamenilor", un sportiv care a demonstrat că imposibilul nu există

"Ivan Patzaichin a plecat şi nu se mai întoarce". E mesajul trist al familiei care a înmărmurit o lume întreagă. Sportivul care a ridicat canotajul pe cele mai înalte culmi nu mai este. Povestea sa e povestea fiului Deltei, care luptă şi învinge fiecare obstacol. Care a învăţat de mic faptul că viaţa e o bătălie, că nu trebuie să renunţi niciodată. Aşa a ajuns întotdeauna în faţa tuturor, niciodată cu privirea înapoi. 

Născut într-o casă ţărănească din Delta Dunării de la Mila 23, într-o familie de pescari lipoveni, a ieşit în lumea largă când era doar un adolescent. Visa să ajungă mare. Deşi părea firav, puştiul Ivan avea vână şi dorinţă să câştige. La 19 ani, după doar un an de antrenamente, ajungea la Mexic, în 1968. 

Ivan Patzaichin: După un an plecat din Deltă, mai mult de Tulcea n-am ajuns, să ajungi în Mexic unde se adună în jur de 200 de ţări.

Vezi și

Ivan Patzaichin, povestea "campionului cu pagaia ruptă”

A fost pentru prima dată când valul cald al aplauzelor îi ajungea la inimă. De abia se încălzise. Simţea că toată lumea e a sa. Patru ani mai târziu, la olimpiada de la Munchen, Ivan ne-a arătat tuturor că dacă ai pagaia ruptă și te numești Patzaichin, atunci nu te oprești din cursă. Continui lupta cu un ciot și la final primeşti medalia de câştigător. 

Ivan Patzaichin: S-a rupt pagaia şi în momentul acela a căzut tot visul meu! Din momentul în care am pornit cu recalificările am câştigat 3 calificări, semifinala, iar finala am câştigat-o într-o manieră incredibilă. 

Bunicul său este cel de la care învăţase că nicio luptă nu se abandonează. Este cel alături de care s-a antrenat să devină campion al lumii. 

Ivan Patzaichin: Bunicul era pentru mine un Dumnezeu, un model. Nu era un intelectual, dar era foarte bine informat. Citea foarte mult, era abonat la ziar. 

Următorii ani l-au dus sus de tot. Era de neoprit! A câştigat peste 40 de titluri de campion naţional şi 30 de campion balcanic. A adunat 22 de medalii mondiale, din care nouă de aur. Este al patrulea cel mai medaliat sportiv român la Jocurile Olimpice. Competiţie la care a adunat cele mai mari performanţe în cele cinci ediţii la care a fost prezent. 

I s-a cântat pe podium imnul naţional de sute de ori. Iar drept recunoaştere, Ivan a primit colanul de aur, cea mai inaltă distincţie sportivă. Iar în 2019 a primit Ordinul Național Steaua României, în grad de Cavaler. 

Ivan Patzaichin: Foarte puţină lume ştie că niciodată n-am început cu dreptul, de fiecare dată trebuia să mi se întâmple ceva şi trebuia să reiau lupta şi să lupt din nou! 

După retragere, a urmat cariera de antrenor

În 1984 s-a retras. Ivan trecea de la sportivul fantastic la antrenorul care uimea lumea cu cei pe care îi pregătea, mentorul care le dădea curaj. Elevii săi au cucerit peste 150 de medalii olimpice. În 2010 a pus bazele asociaţiei Ivan Patzaichin Mila 23. S-a întors în Deltă. Voia să afle toată lumea de România. Avea o misiune clară. 

Ivan Patzaichin: Această tradiţie de a vâsli trebuie păstrată pentru că avem nevoie de noi campioni. 

A publicat o carte de benzi desenate, a inventat canotca, o combinație între lotcă, unde vâslești cu spatele, și canoe. A promovat prin proiectele sale gastronomia și turismul local în Deltă. Inclusiv Prinţul Charles a gustat din bucatele pe care campionul le promova. Tot el a înființat și o linie vestimentară, Patzaikin, inspirată din natură. 

În 2018, Ivan Patzaichin aducea România în atenţia londonezilor. Ambarcațiunile reprezentând regiunile istorice ale României, realizate la Tulcea în singurul atelier în care se mai construiesc astfel de bărci, au participat la The Great River Race. 

Ivan Patzaichin: Lucram în Londra pe un şantier şi acolo am văzut că oganizează un concurs de canotaj pe Tamisa. Am fost pe Tamisa, am fost 47 de bărci, am luat locul 3 în Anglia, în Londra. 

Un om al oamenilor. Un prieten desăvârşit pentru toţi cei care i-au fost alături. Cu Toma Simionov a câştigat două titluri olimpice. Vorbiseră cu o săptămână în urmă. Ivan era încrezător, îi spusese că se va face bine. 

Toma Simionov: Vă daţi seama, s-a tăiat totul! Am început să tremur, să plâng. Am dus mulţi ani împreună cu bune şi cu rele. 

Ca într-un carusel, toate amintirile celor doi prind viaţă. Se uită acum pe pozele din epoca de aur. 

Toma Simionov: Era omul care nu vorbea mult despre el, lăsa să vorbească alţii. Era un om deosebit, unul la 100 de ani se naşte, dacă se naşte. 

În satul natal, vestea a căzut ca un trăsnet. 

Localnic: Un mare om am pierdut. Ne pare rău, s-a dus un ambasador al ţării, nu al satului.

Ca el nu se va mai naște. Un om care să aibă toată gloria la picioare și să trăiasca într-o simplitate deosebită. În Bucureşti, în faţa statuii de la stadionul Dinamo, aşezată acum 19 ani în semn de preţuire, sute de oameni au venit să îi aducă un ultim omagiu. 

Ape liniştitie, Ivan. 

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰