Antena Meniu Search
x

Video "Rechinii României" au cucerit Roma: aur şi argint la proba săriturilor de la mare înălţime. Popovici şi Preda au plonjat de la 27 de metri şi au impresionat juriul

Încă două medalii la campionatul European de natație de la Roma. Supranumiţi "Rechinii României", Constantin Popovici şi Cătălin Preda au obţinut primele două locuri la proba săriturilor de la mare înălţime, introdusă în premieră. Cei doi sportivi au impresionat publicul şi juriul cu execuţii spectaculoase de pe platforma aşezată la 27 de metri.

de Redactia Observator

la 21.08.2022, 19:25

Vezi și

În urma săriturii aproape perfecte, Popovici a primit medalia de aur. Cel de-al doilea loc a fost obţinut tot de un român, Cătălin Preda. Podiumul a fost completat de un italian. Florin Avasiloae lucrează cu cei doi sportivi care concurează în fiecare an într-o competiţie numită Cliff Diving World Series. Pe Constantin Popovici îl antrenează de la 17 ani iar pe Cătălin Preda de la 15 ani.

"Nici prin visele cele mai frumoase ale mele nu mi-am imaginat că vom ajuge la o asemenea performanţă atunci când m-am apucat să-l antrenez. Alaltăieri sincer, stând în pat, mă uitam pe pereţi şi mă gândeam cum ar fi o minune, mi-au dat lacrimile înainte să înceapă concursul, cum ar fi să fie băieţii pe locul întâi şi locul doi. Exact aşa s-a întâmplat. N-am putut să-mi stăpânesc emoţiile. Am plâns, am cântat imnul. Şi acum îmi vine să plâng. Nu am cuvinte. Extraordinar. Încă nu ne-am revenit", a declarat Florin Avasiloae, antrenor.

Băieţii au fost felicitaţi şi de David Popovici, sportivul care ne-a adus medaliile de aur în probele de 50 şi 100 de metri liber tot la Campionatul European de natație. Cei doi sportivi sunt la Roma şi astăzi la un concurs demonstrativ şi se vor întoarce mâine seară la Bucureşti. "Sper să se promoveze mai mult în ţară şi să începem o şcoală de high-diving în România. Sper să simtă si federaţia că e momentul de a investi şi de a fi aproape de noi pt că toţi aceşti ani nu prea am fost susţinuţi", a declarat Florin Avasiloae, antrenor. Nu a fost singurul aur adus ieri de sportivii români. Cătălin Chirilă, urmaşul lui Ivan Patzaichin, a terminat pe primul loc la canoe simplu 1000 de metri şi pe 3 în proba de canoe simplu 500 de metri, la Campionatele Europene de kaiac-canoe de la Munchen. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Sport » "Rechinii României" au cucerit Roma: aur şi argint la proba săriturilor de la mare înălţime. Popovici şi Preda au plonjat de la 27 de metri şi au impresionat juriul