Rezultate Europa League: PAOK-ul lui Răzvan Lucescu, eliminat de echipa lui Ionuţ Radu
Joi seara s-au jucat meciurile din manşa a doua a play-off-ului pentru optimile de finală din Europa League.
Printre echipele implicate s-a aflat şi PAOK Salonic, formaţia antrenată de românul Răzvan Lucescu. PAOK avea o misiune extrem de dificilă, în deplasare, cu Celta Vigo, echipa la care evoluează portarul român Ionuţ Radu.
Şi, învinsă în tur, pe teren propriu, cu 2-1, PAOK nu numai că nu a reuşit să întoarcă soarta calificării în returul din Spania, dar a şi cedat, din nou, în faţa ibericilor, 0-1, în urma golului marcat de Swedberg.
În schimb, alte confruntări din Europa League au fost cu adevărat dramatice. Steaua Roşie Belgrad părăseşte Europa League deşi câştigase în tur, pe terenul lui Lille, scor 1-0. La Belgrad, francezii s-au impus cu 2-0, după prelungiri, graţie golurilor marcate de Giroud şi Ngoy.
Tot de prelungiri a avut nevoie şi Genk pentru a ajunge în optimi, deşi în tur câştigase la Zagreb, pe terenul lui Dinamo, scor 3-1. Croaţii aveau 3-1 în Belgia, după 90 de minute, astfel că s-a trecut la prelungiri. În cele din urmă, Genk a mai marcat de două ori în reprizele suplimentare şi-a adjudecat accederea în optimi cu 6-4 la general.
Punctul culminant al suspansului s-a atins la confruntarea dintre Viktoria Plzen şi Panathinaikos Atena. A fost 2-2 la Atena şi 1-1 în Cehia, astfel că s-a ajuns chiar la lovituri de departajare, capitol la care grecii au fost mai calmi şi şi-au adjudecat accederea în optimi, 4-3.
Alături de echipele menţionate până acum, în optimile de finală ale Europa League s-au mai calificat formaţii precum Ferencvaros Budapesta, 2-0 şi 1-2 cu Ludogoreţ Razgrad, VFB Stuttgart, 4-1 şi 0-1 cu Celtic Glasgow, Bologna, 1-0 şi 1-0 cu Brann Bergen, şi Nottingham Forest, 1-2 şi 3-0 cu Fenerbahce Istanbul.
FC Porto, Sporting Braga, Midtjylland, Real Betis Sevilla, SC Freiburg, AS Roma, Olympique Lyonnais şi Aston Villa erau deja calificate în faza optimilor de finală.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰