Antena Meniu Search
x

Curs valutar

România - Austria 0-1. "Tricolorii" pierd al treilea meci oficial la rând

Naționala de fotbal a României a cedat, cu 0-1, în meciul cu Austria jucat miercuri seara, la Ploiești, în etapa a patra a grupelor Ligii Națiunilor.

de Cristi Ioniţă

la 14.10.2020 , 23:44

România are mare nevoie de victorie în meciul cu Austria Tătărușanu a limitat proporțiile dezastrului în ultimele două meciuri jucate de România - Hepta
  • România se impusese în tur, în Austria, cu 3-2.
  • România a pierdut trei meciuri oficiale la rând.
  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1.

Min. 97 - Final de meci la Ploiești. România pierde cu Austria, 0-1, înregistrând a treia înfrângere consecutivă într-un meci oficial. Formația noastră rămâne pe locul 3 în clasamentul grupei din Liga Națiunilor și se va bate cu Irlanda de Nord pentru a evita retrogradarea în a treia zonă valorică.

Min. 95 - David Alaba vede cartonașul galben.

Min. 90 - Schimbare la oaspeți. Iese Gregoritsch și intră Kalajdzic.

Articolul continuă după reclamă

Min. 83 - Au intrat Pușcaș și Gabi Iancu și au ieșit Deac și Stanciu.

Min. 75 - La oaspeți au intrat Ranftl și Grillitsch și au ieșit Baumgartlinger și Schopf.

Min. 74 România - Austria 0-1. Schopf deschide scorul cu un șut la colțul lung. În echipa României a intrat Ianis Hagi în locul lui Mitriță.

Min. 65 - Lainer centrează de pe dreapta, Baumgartner șutează, Tătărușanu respinge și mingea lovește din nou transversala porții noastre.

Min. 63 - Au ieșit Alibec și Maxim și au intrat Keșeru și Cicâldău.

Min. 60 - Baumgartner vede cartonașul galben pentru un fault tare asupra lui Toșca.

Min. 56 - Burcă vede cartonașul galben pentru un fault dur.

Min. 53 - Schimbare la oaspeți. A ieșit Hinteregger și a intrat Posch. Oaspeții domină startul reprizei secunde.

Min. 46 - Oaspeții au o primă ocazie în repriza a doua. Șutul lui Baumgartlinger a fost reținut de Tătărușanu.

22.48 - România a avut lovitura de start în repriza a doua.

Min. 45 - România și Austria sunt la egalitate la pauză, 0-0. Cele două formații și-au împărțit momentele favorabile și au avut ocazii importante însă, până acum, niciuna dintre echipe nu a găsit drumul spre gol.

Min 45 - Alibec este singur la finalizare, în șase metri, dar șutul său este respins în corner de portarul austriecilor.

Min. 44 - Maxim șutează periculos, din unghi, mingea este deviată și ocolește de puțin poarta oaspeților.

Min. 34 - Deac vede cartonașul galben pentru un fault dur.

Min. 22 - Lainer centrează de pe dreapta și Gregoritsch șutează violent în bara transversală. Scăpăm de un gol ca și făcut.

Min. 13 - Contraatac periculos al oaspeților și Schlager șutează puțin pe lângă poarta lui Tătărușanu.

Min. 9 - Răzvan Marin șutează frumos, de la distanță, și portarul advers reține cu siguranță.

Min. 8 - Hinteregger vede primul cartonaș galben al meciului, pentru un fault tare asupra lui Alibec.

Ora 21.45 - Austria a avut lovitura de start în meciul de la Ploiești.

UPDATE, 20.30: S-au anunțat echipele de start pentru meciul de la Ploiești. Astfel, România începe cu Tătărușanu - Burcă, Bălașa, Toșca, Bancu - Maxim, Răzvan Marin, Stanciu - Deac, Alibec, Mitriță.

Austria răspunde cu Pervan – Lainer, Dragovic, Hinteregger, David Alaba – Schopf, Ilsanker, Baumgartlinger, Baumgartner – Gregoritsch, Schlager.

România vine după două prestații dezastruoase, 1-2 cu Islanda, în deplasare, și 0-4 cu Norvegia, tot în deplasare, și are nevoie de victorie pentru a rămâne în lupta pentru promovarea în prima zonă valorică a competiției.

Austria a trecut cu bine peste eșecul suferit în meciul cu România, 2-3, din septembrie, de pe teren propriu. A trecut de Grecia, scor 2-1, într-un meci amical și s-a impus cu 1-0 în Irlanda de Nord, în etapa precedentă din Liga Națiunilor.

Mirel Rădoi, selecționerul României, ar putea începe cu Tătărușanu - Manea, Burcă, Toșca, Bancu - Deac, Crețu, Răzvan Marin, Stanciu - Maxim - Alibec.

Franco Foda, antrenorul Austriei, ar putea începe cu Pervan – Lainer, Dragovic, Hinteregger, David Alaba – Trimmel, Ilsanker, Baumgartlinger, Baumgartner – Gregoritsch, Schlager.

Cristi Ioniţă Like

Născut în '82, îndrăgostit de sport din '83, Cristi Ioniţă a început să lucreze în presă încă din clasa a X-a, când scria ştiri din sport pentru Uniplus Radio.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Sport » România - Austria 0-1. "Tricolorii" pierd al treilea meci oficial la rând