Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Românul Florin Andone, mai bun ca Messi şi Ronaldo, în campionatul Spaniei

Atacantul român Florin Andone a fost desemnat cel mai bun fotbalist din campionatul Spaniei în luna decembrie, reuşind să-i devanseze pe Lionel Messi (FC Barcelona) şi Vitolo (Sevilla), a anunţat vineri clubul său, Deportivo La Coruna.

de Redactia Observator

la 13.01.2017 , 19:03

Atacantul român Florin Andone a fost desemnat cel mai bun fotbalist din campionatul Spaniei în luna decembrie, reuşind să-i devanseze pe Lionel Messi (FC Barcelona) şi Vitolo (Sevilla), a anunţat vineri clubul său, Deportivo La Coruna.

Florin Andone a reuşit trei goluri şi o pasă decisivă în decembrie pentru La Coruna, formaţie la care joacă din vara anului trecut. În total, internaţionalul român are şase goluri în campionat pentru echipa din Galicia.

"Pentru mine este un motiv de mândrie, chiar nu mi-aş fi închipuit niciodată că voi putea ajunge la acest nivel şi este o plăcere să obţin acest premiu datorită echipei mele, care a muncit mult luna trecută.", a recunoscut Andone după ce i-a fost înmânată distincţia.

Articolul continuă după reclamă

"Întotdeauna am avut multă încredere în mine, sunt un om care niciodată nu se mulţumeşte cu lucrurile pe care le realizează, întotdeauna îmi doresc mai mult şi întotdeauna dau totul.", a spus Andone, care a dedicat acest premiu coechipierilor săi.

Andone a primit o distincţie similară când era la Cordoba, în al doilea eşalon al fotbalului spaniol, dar recunoaşte că sunt diferenţe între cele două divizii. 

"În LaLiga Santander sunt cei mai buni jucători din lume, nivelul este foarte ridicat, exigenţa este maximă şi trebuie să ţii cont de cele mai mici detalii ca să obţii cele trei puncte, ca să faci meciuri bune, iar la nivel individual să progresezi în fiecare zi.", a spus el.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Pentru alegerile parlamentare, vă organizați programul astfel încât să vă asigurați că mergeți la vot?
Observator » Sport » Românul Florin Andone, mai bun ca Messi şi Ronaldo, în campionatul Spaniei