Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Sorana Cîrstea, calificare spectaculoasă în sferturile de finală de la Cleveland 

Sorana Cîrstea s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului feminin de tenis de la Cleveland (Statele Unite ale Americii), competiţie dotată cu premii totale în valoare de 275.000 de dolari.

de Redactia Observator

la 20.08.2025 , 19:12

Sorana Cîrstea a câştigat un nou meci la Cleveland Sorana Cîrstea a câştigat un nou meci la Cleveland - Profimedia (imagine ilustrativă)

Sorana, ajunsă pe tabloul principal după ce a trecut de calificări, a surclasat-o, în optimi, pe elveţianca Jil Teichmann, locul 85 mondial. A fost 6-1, 6-1 la capătul unui meci care a durat doar 63 de minute.

Teichmann a câştigat primul game, dar apoi nu a putut să ţină ritmul impus de sportiva noastră, Sorana zburdând pe teren, în special graţie serviciului extraordinar.

Graţie victoriei de miercuri seara, Sorana Cîrstea şi-a asigurat un cec în valoare de 6.820 de dolari, dar şi 54 de puncte WTA care s-ar putea să-i garanteze revenirea între primele 100 de jucătoare ale lumii.

Articolul continuă după reclamă

Pentru Sorana Cîrstea urmează meciul din sferturi, în care sportiva noastră va da piept cu învingătoarea dintre rusoaica Ludmila Samsonova, locul 19 mondial şi principala favorită a competiţiei, şi chinezoaica Yafan Wang, o altă sportivă venită din calificări.

Evoluţia remarcabilă de la Cleveland, unde a obţinut, deja, a 4-a victorie la rând, îi dă speranţe Soranei pentru un parcurs cât mai lung şi la US Open, ultimul Grand Slam de tenis al anului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi hotărât cu cine votaţi pentru Primăria Capitalei?
Observator » Sport » Sorana Cîrstea, calificare spectaculoasă în sferturile de finală de la Cleveland