Universitatea Craiova - Rapid 1-1. FCSB rămâne lider detașat, la 12 puncte distanță
Echipa Universitatea Craiova a încheiat la egalitate luni seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu formaţia bucureşteană Rapid, în ultimul meci din etapa a 29-a a Superligii.
Gazdele au marcat primele la Craiova, în minutul 30, atunci când Bancu a centrat de pe partea stângă, iar Alexandru Mitriţă a fost omul potrivit la locul potrivit catapultând balonul în plasă. În startul reprizei secunde tot Mitriţă a ratat o şansă uriaşă, în minutul 47, trimiţând puţin pe lângă poartă la o greşeală a defensivei giuleştene. După numai două minute Hromada a egalat, înscriind primul său gol pentru Rapid, din faţa porţii, la pasa lui Ermal Krasniqi.
Meciul s-a încheiat la egalitate, 1-1 şi înaintea ultimei etape din sezonul regular Rapid e pe locul secund, cu 52 de puncte, la 12 puncte distanţă de liderul FCSB. Universitatea Craiova ocupă locul al patrulea, cu 46 de puncte.
UNIVERSITATEA CRAIOVA: L. Popescu - Ş. Vlădoiu, Screciu, Maldonado, Bancu - Al. Creţu (Kozulj 90), Mateiu, Houri (Mekvabishvili 65) – Baiaram (Danciu 88), Markovic (A. Ivan 46), Al. Mitriţă (Blesa 65). ANTRENOR: Ivaylo Petev
RAPID: Aioani - Braun, I. Cristea, P. Iacob, Bădescu – Oaidă, Hromada (Al. Albu 61) – E. Krasniqi, Hasani (Burmaz 72), Petrila (Papeau 61) – A. Rrahmani. ANTRENOR: Cristiano Bergodi
- Clasamentul WTA: Sorana Cîrstea, cea mai bine clasată jucătoare din România. Pe ce locuri sunt Ana Bogdan și...
- Anthony Joshua, încrezător înainte de meciul de vineri cu Francis Ngannou, de la Riad: "Cred că pot să-l fac KO"
- Vinicius Junior ar fi fost din nou ținta insultelor rasiste, la meciul cu Valencia. Anchetă după cuvintele unui...
Cartonaşe galbene: Ş. Vlădoiu 40, Houri 45+2 / Papeau 79, A. Rrahmani 90+2, D. Grigore 90+4
Arbitri: Marian Barbu - Stelian Slabu, Marius Badea - Andrei Antonie
Arbitri VAR: Iulian Călin - Horia Mladinovici
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰