Un prim echipaj va pleca spre Staţia Spaţială Chineză. Astronauţii vor face plimbări spațiale şi vor pregăti misiunile de construcţie
La mai mult de patru ani de la ultima misiune cu echipaj, China se pregăteşte să trimită primii trei astronauţi către staţia spaţială în construcţie, anunţă AFP.
Într-un context de tensiune cu Occidentul, reuşita misiunii este o chestiune de prestigiu pentru Beijing, care se pregăteşte să sărbătorească pe 1 iulie centenarul Partidului Comunist Chinez (PCC). Potrivit ultimelor previziuni, joi, vehiculul spaţial Shenzhou-12, propulsat de o rachetă Longue-Marche 2F, ar trebui să decoleze de la baza Jiuquan, în deşertul Gobi (nord-vest).
Obiectivul său: să ajungă pe Tianhe ("Armonia cerurilor"), singurul modul din staţia deja aflată în spaţiu. Centrul de control şi locul unde vor rămâne astronauţii a fost plasat la sfârşitul lui aprilie pe orbita terestră joasă (la 350-390 de kilometri altitudine).
Astronauţii vor rămâne în spaţiu timp de trei luni
Cei trei astronauţi vor rămâne în spaţiu trei luni, o perioadă record pentru China. Precedenta misiune cu echipaj de la sfârşitul anului 2016, Shenzhou-11, nu a durat decât 33 de zile. "Scopul astronauţilor va fi de a face în aşa fel încât noua lor casă din spaţiu să fie echipată şi pregătită de lucru", a rezumat Jonathan McDowell, astronom la Centrul Harvard-Smithsonian pentru astrofizică din SUA.
În trei luni, astronauţii vor fi activi: întreţinere, instalarea materialului, ieşiri în spaţiu, pregătirea misiunilor de construcţie care vor urma şi a sejururilor viitoarelor echipaje. "Pe scurt, multe sarcini minuţioase şi complexe", a subliniat Chen Lan, analist pe site-ul GoTaikonauts.com. Pentru el, Shenzhou-12 prezintă "numeroase provocări" pentru un echipaj care "va trebui să se familiarizeze foarte repede cu echipamentele" noi. "Este o nouă staţie, riscul este deci ca un sistem major să eşueze. Dar cred că totul va decurge bine", a spus McDowell.
Numită în engleză CSS ("Staţia Spaţială Chineză") şi în chineză Tiangong ("Palatul Celest"), staţia, odată terminată, va semăna ca dimensiune cu fosta staţie sovietică Mir (1986-2001). Durata de viaţă va fi de cel puţin 10 ani.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰