Antena Meniu Search
x

Apple a lansat iOS 15.4. Recunoaşterea facială funcţionează şi cu mască de protecţie, deşi multe ţări au eliminat obligativitatea purtării ei

Apple a lansat versiunea 15.4 a sistemului de operare iOS. Aceasta este disponibilă pentru instalare de luni seara şi aduce cu ea noi emoji şi funcţionarea autentificării faciale cu mască. Funcţia a fost intens cerută de utilizatori, însă este lansată abia la doi ani de la începutul pandemiei, când majoritatea ţărilor au început deja să renunţe la masca de protecţie.

de Redactia Observator

la 15.03.2022, 10:48

O femeie se uită la telefon cu masca de protecţie pe faţă
Recunoaşterea facială funcţionează şi cu mască de protecţie - Shutterstock

La doi ani de la începutul pandemiei, când unele ţări, inclusiv România, ridică interdicţiile, Apple reuşeşte să facă sistemul de autentificare Face ID să funcţioneze cu mască pa faţă. Aceasta este şi cea mai notabilă noutate pe care cea mai nouă versiune a sistemului de operare folosit de iPhone o aduce, strict din punctul de vedere al utilizatorilor.

Pentru a funcţiona, noua facilitate trebuie activată din meniul de Settings şi, totodată, utilizatorul trebuie să treacă, din nou, prin procesul de recunoaştere facială, de această dată cu o mască pe faţă.

Versiunea 15.4 de iOS este disponibilă pentru instalare începând de luni seara.

Noi emoji-uri şi funcţia Tap to Pay

Pe acelaşi subiect

O altă noutate importantă este Tap to Pay. Aceasta permite firmelor să folosească iPhone pentru a recepţiona plăţi. Spre exemplu, un mic magazin de cartier poate renunţa la POS şi primi plăţile contactless direct pe iPhone.

iOS 15.4 aduce şi o serie de setări care îmbunătăţesc securitatea AirTag-urilor, dispozitive care au fost folosite, în mai multe cazuri, pentru urmărirea utilizatorilor. De asemenea, au fost adăugate mai multe zeci de noi emoji-uri, iar Siri are acum şi o voce LGBTQ+.

Apple adoptă un emoji controversat

Posesorii de telefoane mobile cu sistem de operare iOS vor avea parte de o surpriză. De la un bărbat însărcinat la o buză care mușcă, cele 37 de noi emoji-uri care vin pe iPhone-uri în actualizarea software-ului iOS 15.4 au fost în sfârșit dezvăluite. Lista de emoji se îmbogăţeşte cu mai multe figurine, printre care şi un bărbat însărcinat.

Ultima actualizare a softului include, de asemenea, trei variante diferite de persoane - un bărbat, o femeie şi o persoană al cărei gen nu este nici specificat, nici evident, şi care se adresează nonbinarilor.

Scopul este acela de a oferi reprezentare tuturor clienţilor, indiferent de rasă, gen sau orientare sexuală. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă afectează schimbările bruşte de temperatură?

Observator » Tehnologie » Apple a lansat iOS 15.4. Recunoaşterea facială funcţionează şi cu mască de protecţie, deşi multe ţări au eliminat obligativitatea purtării ei