Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Romina Gingaşu: Rețelele sociale publică informații care, odată preluate de diverse aplicații AI, pot avea un impact negativ asupra viitorului tinerilor

Inteligența artificială nu respectă pe deplin drepturile omului, în special drepturile tinerilor. Rețelele sociale distribuie informații care, odată preluate de diverse aplicații AI, pot afecta negativ reputația și viitoarea carieră a generației tinere, a afirmat Romina Gingașu, fondatoarea Red Women Foundation, în cadrul evenimentului Business Ethics Summit desfășurat la Vatican.

de Redactia Observator

la 05.06.2024 , 09:54

Evenimentul Business Ethics Summit a fost organizat de Core, în colaborare cu Boston College și personalități internaționale de renume. În cadrul acestuia, lideri din întreaga lume și-au exprimat opiniile privind noile reglementări ale Uniunii Europene în domeniul inteligenței artificiale.

În cadrul evenimentului, Romina Gingaşu a dat exemplu intenția unor viitoare aplicațiile la școli de renume sau ocuparea unor poziții de management sau de board. Aceasta a menționat că AI preia tot ceea ce publică Google și că nu întotdeauna informațiile sunt verificate, ceea ce poate duce la necesitatea ca persoanele publice declarate, și nu numai, să ia în considerare o strategie sau consultanță de PR management, care să implice și un departament legal.

Business Ethics Summit, la Vatican

Articolul continuă după reclamă

Prima sesiune, intitulată “AI și Politică,” a fost deschisă de Lucilla Sioli, recent nominalizată directoare pentru Inteligență Artificială și Industrie Digitală din cadrul Comisiei Europene. Ea a fost urmată de Cherie Blair, CBE, KC, și de alți reprezentanți ai unor corporații globale (Gucci, Google, Axpo), precum și de oficiali ai guvernului italian.

Pe acelaşi subiect

A două sesiune, intitulată “AI și Business,” a fost deschisă de Simona Arduini, vicepreședinte la Banca Ifis. Această a abordat mai multe aspecte, precum: dezvoltarea serviciilor și a produselor, marketingul de brand și publicitatea, finanțele, siguranța și securitatea, talentul, diversitatea și guvernanța, potrivit Financial Intelligence.

Cine este Romina Gingaşu

Romina Gingaşu a fondat Red Women Foundation în 2023, atât în România, cât și în Italia. Scopul fundației este de a sprijini copiii fără ajutor parental în școli prin programul Red Education și de a crea oportunități pentru o educație de calitate pentru aceștia.

Prin programul Red Women, fundația susține fetele din lotul național de box feminin, antrenate de Adrian și Mihaela Lăcătuș (Mihaela Lăcătuș fiind singura româncă campioană mondială la box). De asemenea, prin programul Red Work, fundația promovează diversitatea și incluziunea la locul de muncă, fiind deja membru al comitetului pentru Diversitate și Incluziune al Italiei. Red Women este o fundație care nu aplică modelul de strângere de fonduri și este în totalitate susținută și finanțată de Romina Gingaşu.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Tehnologie » Romina Gingaşu: Rețelele sociale publică informații care, odată preluate de diverse aplicații AI, pot avea un impact negativ asupra viitorului tinerilor