Video Schimbare majoră pentru utilizatorii de Instagram. Vor fi verificaţi dacă spun sau nu adevărul
Schimbare majoră pe una dintre cele mai mari platforme de social media din lume. Reprezentanţii Instagram au decis să facă primul pas pentru protejarea minorilor care, de cele mai multe ori, sunt expuşi unui conţinut nepotrivit vârstei lor. Începând de săptămâna viitoare, userii care îşi editează data naşterii la peste 18 ani vor fi obligaţi să-şi dovedească vârsta. Aceştia vor trebui să-şi facă un selfie video, iar apoi, cu ajutorul unei aplicaţii de estimare a vârstei, tinerii vor fi verificaţi dacă spun sau nu adevărul. Este un pas extrem de important în contextul în care din ce în ce mai mulţi copii sunt expuşi pericolelor online.
Aplicaţia Instagram a inaugurat un nou sistem prin care fiecare persoană care încearcă să îşi editeze data naşterii de la sub 18 ani, la peste 18 ani, va fi rugată să îşi verifice vârsta fie prin încărcarea actului de identitate, fie prin înregistrarea unui selfie care va fi analizat de o tehnologie de estimare a vârstei. Europeană.
Instagram a declarat că această măsură de siguranţă va ajuta fiecare utilizator să beneficieze de o experienţă adecvată vârstei. Militanţii din mediul online au vrut de mult timp ca tehnologia de verificare a vârstei să fie obligatorie, pentru a proteja copiii de conţinuturi inadecvate si potenţial däunätoare.
Instagram va șterge instantaneu videoclipurile necesare pentru estimarea vârstei
Pentru a analiza videoclipurile, Instagram colaborează cu compania britanică Yoti, specializată în acest tip de tehnologii. Firma foloseşte tehnologia pentru a analiza trasăturile faciale, iar apoi transmite informaţiile despre vârstă câtre Instagram.
În acest proces, niciun detaliu al contului utilizatorului nu este vizibil companiei, aceasta estimând vârsta persoanelor fără să le identifice sau recunoască. Potrivit celor două firme, videoclipurile sunt şterse instantaneu după analizarea feţelor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰