Video Care este cea mai curată plajă de pe litoralul românesc. Un ONG a luat la rând toate staţiunile de la malul mării şi a tras concluzia
Vești bune pe litoralul românesc, la începutul sezonului estival. Specialiştii care monitorizează curăţenia plajelor spun că - anul acesta - plajele noastre sunt mai curate decât anul trecut. Un ONG a luat la rând toate staţiunile de la malul mării şi a stabilit: Tuzla este campioana curăţeniei. Poate şi pentru că nu este cea mai aglomerată. La polul opus, cea mai murdară plajă este cea de la Năvodari.
Apă curată, nisip care mângâie tălpile, atmosfera de vacanţă perfectă ... aşa arată plaja de la Tuzla, cea mai curată plajă de pe litoralul românesc. Deocamdată destul de pustie, dar parcă farmecul ei este tocmai lipsa de aglomeraţie.
Tuzla, cea mai curată plajă de pe litoralul românesc
Cel mai curat sector de plajă este la Tuzla. Cei care aleg să vină aici, se pot bucura de nisipul fin şi zgomotul făcut doar de valuri. Spcialiştii spun că, în acest moment, la Tuzla sunt cele mai puţine deşeuri. Următoarele în top sunt Mamaia şi Corbu.
La polul opus, Năvodari, Constanţa şi Vama Veche ar avea nevoie de.... curăţenie generală.
- Destinaţia perfectă pentru o Insta-vacanţă: Podul Iubirii, oraşul-fantomă sau zidul care desparte două lumi,...
- A şaptea plajă din România care devine "blue flag". 33 de criterii depăşite pentru a primi certificarea
- La 2 ore de România, un colţ de Rai primeşte turiştii cu preţuri mici şi condiţii de lux. Cât costă un sejur...
- Nava care a poluat cu păcură plajele din Mamaia, identificată și amendată în urma sesizării Observator
Angelica Paiu, reprezentant ONG Mare Nostrum: În ceea ce priveşte cele mai des întâlnite deşeuri, avem mucurile de ţigară, avem capacele de la sticlele de băutură, avem de asemenea pungile din plastic, piese din plastic cu dimensiuni cuprinse între 2,5 şi 50 de centimetri.
România are de anul acesta 7 plaje blue flag
Cinci mii de obiecte care nu au nicio legătură cu plaja sau respectul pentru natură au fost găsite de voluntarii ONG-ului care monitorizează plajele româneşti. Din păcate, aproape 80 la sută sunt din plastic, un material care nu este biodegradabil şi ne pune în pericol şi pe noi.
Marian Paiu, reprezentant ONG Mare Nostrum: Deşeurile marine reprezintă un pericol atât pentur oameni cât şi pentru vieţuitoare. Dimensiunile diferite ale acestor deşeuri fac ca acestea să fie uşor ingerate de anumite animale, sau chiar de animale pe care noi ulterior le consumăm.
Există şi veşti bune: faţă de anii trecuţi, cantitatea de gunoaie din cauciuc, hârtie sau carton a scăzut. În plus, România are de anul acesta 7 plaje blue flag, în Mamaia, Năvodari, Eforie şi Olimp.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰