Video Decizia hotelierilor, după ce înjumătăţirea voucherelor de vacanţă le-a alungat o parte din clienţi
Rezervările la mare pentru sezonul estival au început să scadă după ce statul a înjumătăţit valoarea voucherelor de vacanţă. Până acum, cu 10 la sută. Asta cu toate că ne aflăm în perioada ofertelor de early booking, când preţurile sunt oricum mai mici. De teamă să nu rămână fără clienţi, hotelierii au tăiat preţurile la jumătate.
Efectele înjumătăţirii voucherelor de vacanţă se observă deja la rezervările early booking. Valoarea tichetelor a scăzut de la 1.600 de lei la 800 de lei. În plus, vor fi acordate doar românilor care contribuie din propriul buzunar cu diferenţa de 800 de lei sub formă de coplată.
Mai puţine rezervări după tăierea voucherelor
"Există şansa ca unii români să renunţe la aceste vacanţe sau parţial să renunţe la aceste vacanţe în România, există şansa ca ei să migreze spre alte destinaţii din exterior", spune Aurelian Marin, hotelier. Cum ar fi Grecia sau Bulgaria. Hotelierii de la noi vor să compenseze cu mai multe facilităţi pentru turişti, de la pachete all inclusive, la oferte mai avantajoase.
"Tot timpul au existat aceste pachete de 5 plus 2, 6 plus 2, mai ales pe capete de sezon. Nu e suficient. Sunt mulţi care se gândesc foarte bine dacă mai vin cu cei 800 de lei lângă coplată sau se duc în altă parte", spune Anca Nedea, hotelier.
- Singurul oraș din România, printre primele 10 destinații de vacanţă recomandate britanicilor în 2025
- Cât costă o zi de distracţie pe pârtiile din Topliţa. Singurul minus, aglomeraţia din fiecare weekend
- STUDIU: Cele mai bune oraşe din România în care poţi trăi
- Destinaţia perfectă pentru o escapadă la 30 de grade Celsius. Cât costă un sejur în Hurghada, Egipt
- Cum reuşeşte Liana să viziteze mai multe destinaţii într-o singură vacanţă: "Nu se compară". Preţuri de la...
În ultimii ani, voucherele de vacanţă au revitalizat turismul românesc. Acordate din 2019, iniţial doar bugetarilor şi apoi şi anumitor firme private, tichetele au dus la creşterea semnificativă a concediilor petrecute de turiştii români în ţară, în special pe litoral.
"Din totalul turiştilor care au achiziţionat o vacanţă pe litoralul nostru, aproximativ 30-32% le-au plătit cu voucherele de vacanţă deja existente", a declarat Camelia Ciurea, director agenţie de turism. "În general cei care vin cu voucherele de vacanţă le folosesc pentru un sejur pe litoral. În alte cazuri, probabil sunt folosite pentru a doua vacanţă dintr-un an, dar importanţa e una foarte mare", a precizat Ştefan Necula, manager agenţie de turism.
Până acum, hotelierii de pe litoral estimează o scădere de 10% a rezervărilor pentru vara 2025.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰