Insula din Grecia care i-a cucerit pe turişti în 2026
În fiecare an foarte mulţi români preferă să-şi petreacă vacanţa de vară în Grecia, însă preferinţele în ceea ce priveşte destinaţia s-au schimbat în ultimii ani.
Dacă până acum românii preferau destinaţii precum Thasos, Creta sau Halkidiki, în ultima perioadă românii s-au orientat tot mai mult spre concedii petrecute în Sifnos, destinaţie care se bucură de tot mai mult succes inclusiv la nivel internaţional.
Poreclită drept bijuteria Arhipelagului Cicladelor, Insula Sifnos este situată între Serifos și Milos, are o suprafață de aproape 74 de kilometri pătrați şi oferă numeroase avantaje.
Avantajele Insulei Sifnos
Specialiştii, şi nu numai, consideră că Insula Sifnos atrage turiştii în special graţie gastronomiei şi a peisajelor spectaculoase. De asemenea, Insula Sifnos se remarcă şi prin trecutul deosebit şi prin modul în care au fost protejate anumite edificii.
Practic, pe Insula Sifnos sunt situate mai multe localităţi, toate având sub 1.000 de locuitori, de la Apollonia şi până la Artemonas, Kastro sau Kamares.
Geografia şi istoria Sifnos
Insula Sifnos este situată undeva la circa 130 de kilometri de Pireu. De altfel, cel mai uşor la Sifnos se ajunge cu feribotul de la Pireu.
Istoric, vorbin, Insula Sifnos a fost locuită cel puţin din anul 4.000 Î.Hr. Insula a fost foarte bogată încă din vremuri străvechi, graţie modului în care au fost exploatate bogăţii precum aur, argint şi plumb.
În prezent, Sifnos are succes graţie turismului, a rezervelor mari de lut şi a festivalurilor religioase.
