Observator » Travel » Lacul din România unde hidrobicicleta și vaporașul fac legea. Peisajele sunt de basm, iar senzația de libertate unică

Video Lacul din România unde hidrobicicleta și vaporașul fac legea. Peisajele sunt de basm, iar senzația de libertate unică

Simona Vasiac | Timp citire: 2 minute
Publicat la 11.09.2023, 07:23 | Modificat la 11.09.2023, 07:24

La început de toamnă, sporturile nautice sunt la mare căutare, atât pe litoral cât și la munte. În inima Maramureşului, pe lacul de acumulare Firiza, zeci de împătimiți au admirat peisajele de basm din caiac sau de pe paddle board. Cei mai puțin curajoși au dat o tură pe lac cu hidrobicicleta sau vaporașul electric. 

Lacul Firiza, aflat în apropiere de Baia Mare, este un loc de refugiu atât pe timpul verii cât şi în zilele călduroase de toamnă. Pentru fanii sporturilor nautice, nu contează, însă, anotimpul, ci doar senzația de libertate trăită pe luciul apei. Edgard este din Paris și a decis să încerce pentru prima dată cum e cu paddle board-ul. 

Edgard: Da, e prima dată şi nu ştiu cum o să fie, dar vedem. Vedem dacă stau în viaţă sau nu.

Sportivii de performanță ştiu cel mai bine cum e să pluteşti pe apă

Articolul continuă după reclamă

Leia Berinde, sportivă: Senzaţia este că mă simt aşa, mai liberă. Îmi vine să mă arunc în apă.

Roland Kupas, campion naţional kaiac: Kaiacul este un sport foarte greu în care ai nevoie de toate calităţile motrice. Trebuie să fii înnăscut pentru sportul acesta.

Fie că mânuiesc caiacul la nivel de performanță sau doar de relaxare, iubitorii acestui sport trebuie să aibă, în primul rând, calitățile necesare.

Costel Başa, antrenor caiac: Calităţile fizice sunt primordiale. Anvergură mare, pentru că este un sport ciclic şi toată propulsia este din braţe, deci anvergura este primordială. Bineînţeles, după aceea, condiţia fizică generală.

Pe acelaşi subiect

Cei care nu au avut curaj să urce în caiac sau pe paddle board, au descoperit frumusețile locului din hidrobicicletă. Ambarcațiunile pot fi închiriate cu 30 de lei pe oră, iar accesul pe lac este deschis zilnic între orele 10 și 20.